Cuprins:
În ultimii 12 ani, diaspora a devenit al doilea cel mai mare investitor direct în economia țării. 60 de miliarde de euro au transferat românii de peste hotare acasă, înspre familiile lor ori în proiecte de investiții majore, conform lui Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (BNR).
Statul, în schimb, încă îi ține pe drumuri: aceștia mai cheltuiesc anual circa 1,54 miliarde de euro și mii de ore cumulate atunci când au nevoie de servicii din partea diverselor instituții. Povara nu este nici ea distribuită egal; românii din anumite state întâmpină disproporționat aceste impedimente. Cauza este, însă, evidentă: inexistența unei infrastructuri digitale care să clădească podul peste prăpastia dintre stat și românul de peste hotare.
La un click distanță, statul ar trebui să suplinească îndepărtarea față de casă. În mult prea puține cazuri se ajunge, însă, la un click pe care românul din afara granițelor țării să îl apese pentru ca problema să-i fie soluționată. Pornim de la un contrast important: 80% dintre românii de peste hotare văd digitalizarea drept un proces pozitiv, o proporție notabil mai mare decât cea a românilor din țară. Un asemenea nivel de consens pe chestiuni de politică publică este o realitate și creează, desigur, teren fertil de acțiune. Atunci când trecem de la percepții la experiență reală, consensul se rupe.
58% dintre cetățenii diasporei au avut nevoie, în ultimul an, să rezolve o problemă administrativă în raport cu o instituție din România. Pentru 45% dintre respondenți, asta a însemnat o călătorie spre casă, cu tot ce implică aceasta: cheltuieli de transport, zile libere de la muncă, eventuale cheltuieli de cazare și alte costuri aferente, în locul posibilității de a completa, în timp util, un formular intuitiv din confortul propriei canapele. Pentru ceilalți cetățeni, soluționarea problemei a presupus multiple alte soluții, unele mai convenționale, altele creative: drumuri spre consulate, apelul la rude sau prieteni ori pur și simplu amânarea unui deznodământ.
Pornind de la cel mai recent studiu al Edge Institute, semnat de Melany Pașca și Barbu Mateescu, și de la un sondaj cu peste 2.000 de respondenți din diaspora, investigăm complexitatea problemei și propunem o serie de soluții.
Soluții complexe pentru probleme simple. Diaspora și „statul digital” care n-a mai fost
Ca român în diaspora, problemele de natură birocratică nu discriminează pe criterii de vârstă, ocupație, educație sau statut. Ele devin o realitate a vieții cotidiene. De la nevoia de a obține acte de stare civilă ori de a le reînnoi până la accesul la pensii și alte plăți sociale, dobândirea unui cazier sau obținerea unei apostile, serviciile de care un român în diaspora are nevoie sunt variate. În timp ce pașaportul și certificatele de naștere, căsătorie sau deces domină ierarhia nevoilor, piramida este completată, în diverse proporții relativ apropiate, de o multitudine de alte documente și nevoi punctuale.
Ce servicii ar trebui să fie 100% online, cu prioritate
Cât % dintre respondenți ar vrea fiecare serviciu 100% online, cu prioritate. Răsfoiește: săgeți, glisare sau click.
Figura 15 · Servicii care ar trebui să fie 100% online, cu prioritate (total eșantion, răspunsuri multiple; în medie 2,4 selecții per respondent).
Pentru a rezolva aceste probleme, românii, după cum am ilustrat mai sus, au apelat la diverse soluții. În medie, aceste soluții i-au costat în jur de 1000 de euro.
Costul estimat al călătoriei administrative (EUR)
Figura 3 · Costul estimat al călătoriei administrative — transport, cazare, zile libere de la muncă.
Costurile, defalcate, ilustrează însă o fișă financiară ceva mai complexă. Mai bine de un sfert dintre cei care au călătorit special pentru probleme birocratice au dedicat peste 2000 de euro acestor deplasări. Aceste sume, cumulate anual, ridică semne de întrebare importante despre o potențială altă utilitate pe care ele ar fi putut să o satisfacă dacă, la schimb, serviciile digitale suplineau nevoia de deplasare.
Românii din diaspora, curieri „internaționali” pentru statul român
Dintre cei care au avut, în ultimul an, o problemă administrativă de rezolvat, aproape două treimi au ajuns, într-o formă sau alta, să călătorească fizic: 45% special pentru asta, alți 21% în contextul concediilor petrecute acasă sau vizitelor de familie. Doar 17% au reușit să rezolve problema la consulatul din țara de reședință, o altă importantă dilemă pe care statul trebuie să o adreseze. Chiar mai puțini, numai 7%, au reușit să soluționeze integral online, prin poștă sau prin intermediari, problema administrativă. Semnalul de alarmă este tras, mai departe, de încă o realitate dură: pentru 1 din 10 respondenți, problema a rămas, pur și simplu, nerezolvată.
O soluție informală, arareori prezentă în statistici, dar uzual folosită de către românii de peste hotare este apelul la rude, prieteni sau alți cetățeni aflați pe teritoriul României. Două treimi dintre respondenți au rezolvat, în manieră ocazională, diverse probleme prin intermediul cunoștințelor, probleme pe care un stat digital le-ar fi permis să le adreseze în timp util pe cont propriu. Pentru 8% dintre respondenți, aceasta este o practică recurentă. Curieratul pe care fie românul din străinătate, fie intermediarul său din țară, îl practică este o formă de muncă administrativă informală, muncă pe care statul ar putea să o acopere prin instrumente digitale fără prea mari bătăi de cap.
Dacă, în ultimii cinci ani, aproape 7 din 10 români, mai precis 69%, au călătorit în țară cel puțin o dată pentru a se prezenta la ghișeul din România, frecvența celor care au întreprins două sau trei astfel de călătorii este de aproape o treime din respondenți. 16%, chiar mai mult, au recurs la astfel de măsuri de cel puțin patru ori într-un ciclu de cinci ani. Aceștia s-au familiarizat, practic, cu ghișeul diverselor instituții și, probabil, au parcurs un slalom de trasee între diverse etaje și birouri în scop birocratic, în loc să investească acel timp în eforturi mai productive.
Călătorii în România special pentru probleme administrative
Figura 4 · Numărul călătoriilor în România special pentru probleme administrative, în ultimii 5 ani.
Un român din Regatul Unit ajunge de aproape două ori mai des acasă pentru hârtii decât unul din Italia
Rețeaua consulară, în forma sa actuală, nu poate adresa o gamă largă de probleme. Deși este populată, în bună măsură, de profesioniști, aceasta nu poate suplini nevoia de servicii complexe pe care statul le poate livra într-un format simplu și intuitiv, eminamente online.
Problemele concrete, de natură birocratică, rămân la fel de valabile. Doar 18% dintre românii din Spania au reușit, de pildă, să rezolve o problemă administrativă în totalitate la consulat, iar acesta este cel mai bun rezultat din rândul comunităților mari de cetățeni din diaspora. Tot în Spania regăsim și cea mai mică rată a românilor nevoiți să efectueze călătorii speciale spre România, de 21%. Prin comparație, în Regatul Unit, numai 6% dintre români au putut să își definitiveze problema la consulat, exact în comunitatea cu cea mai mare rată de călătorii speciale către țară (32%).
Explicațiile sunt complexe. În ultimii 10 ani, numărul de români din Regatul Unit a crescut exponențial, iar până în 2023 peste 1,5 milioane de aplicații ale românilor pentru rezidență fuseseră soluționate de către autoritățile britanice în baza EU Settlement Scheme. Astfel, rețeaua consulară nu face față proporției în permanentă creștere a cererilor de servicii. În prezent, în Regatul Unit operează numai patru consulate generale, dintre care unul în Scoția, la Edinburgh, și trei în Anglia, la Londra, Manchester și Birmingham; în același timp, anual, Consulatul General al României la Londra ocupă prima poziție la numărul de servicii consulare prestate, totalizând 57 149 de servicii numai în 2025 și, mai recent, 18 485 numai în cel de-al doilea trimestru al anului 2026.
Problema se intensifică cu cât analizăm mai multe comunități din diaspora. De pildă, 32% dintre românii din Regatul Unit au fost nevoiți să călătorească special în România pentru o problemă administrativă, față de doar 19% dintre cei din Italia, cea mai numeroasă comunitate din diaspora românească. E un raport de aproape 1,75 la 1, pe eșantioane solide statistic (peste 450, respectiv peste 500 de respondenți ponderați), și nu e un caz izolat. Românii din Franța și Belgia sunt nevoiți, în procentaje aproape la fel de înalte precum cele ale comunităților de cetățeni din Regatul Unit, să efectueze deplasări către România pentru probleme administrative. În cazul românilor din Germania, aceștia ajung să apeleze la călătorii speciale în măsură de 27%, circa 1 din 4, iar peisajul este completat, spre final, de românii din Spania și Italia. Frecvențele diferă, dar problema rămâne în rândul românilor de pretutindeni.
Diaspora investește, dar nu vede nimic înapoi
Miza reală a discuției este cât se poate de izbitoare. Din 2013 până la mijlocul anului 2025, diaspora a direcționat către România dublul valorii inițiale a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR): o sumă de 60 de miliarde de euro. Doar în 2024, această sumă a cumulat circa 6,7 miliarde de euro, echivalentul a 2% din PIB. Diaspora s-a pronunțat, astfel, drept un investitor direct major pentru economia românească. Cifrele ilustrează, însă, paradox peste paradox.
Legătura economică nu se oprește la remitențe. 54% dintre respondenți trimit bani, ocazional sau lunar, unor membri ai familiei din România. 43% dețin o proprietate în țară. În total, aproximativ 70% din diasporă menține un fel de legătură economică activă cu România, prin remitențe, proprietăți, cont bancar activ sau disponibilitate condiționată de a investi.
Românii din Regatul Unit sunt în capul acestei liste, dar tot ei sunt și exemplul de paradox cel mai pregnant: deși trimit acasă sume mai mari decât comunități din diaspora mai numeroase din state membre ale UE, tot ei sunt nevoiți și să bifeze cele mai mari cheltuieli prin călătorii recurente spre România din rațiuni administrative. Pe scurt, comunitatea care contribuie disproporționat de mult economic e și cea pusă cel mai des să plătească, din buzunarul propriu, ineficiența digitală a statului român.
Mai bine de 8 din 10 din diaspora afirmă că trăiesc în țări mai digitalizate decât România. Pe măsură ce transformarea digitală a statului accelerează peste hotare și stagnează în România, acest declin poate influența și apetitul investițional al românilor din diaspora. În acest sens, contrastul apare, din cifrele noastre, paradoxal, atunci când te uiți spre viitor, nu spre prezent: doar 4% au planuri concrete de investiție în următorii trei ani, iar 54% exclud categoric orice investiție economică în România în următoarea perioadă. Procentul care afirmă cu fermitate că nu are astfel de planuri progresează dramatic cu vârsta: de la 38% la cei între 18 și 29 de ani, până la 67% la cei de peste 59 de ani.
Cine exclude investițiile în România
Alege o grupă de vârstă ca să vezi cât % exclud categoric orice investiție în România în următorii 3 ani.
Figura 18 · Ponderea celor care exclud investițiile în România în următorii 3 ani, pe grupe de vârstă
Practic, ritmul lent al digitalizării riscă să sisteze și interesul românilor din diaspora de a lansa proiecte economice benefice pentru România sau de a direcționa fonduri înspre țară. Fiecare an de birocrație nerezolvată nu înseamnă numai frustrare; înseamnă un val întreg de investitori potențiali pierdut ireversibil, deasupra celor 60 de miliarde deja trimise din obligație și atașament față de familie, nu din încredere față de stat și instituțiile sale.
Contractul social dintre stat și românii de peste hotare
Am ilustrat, anterior, proporțiile fenomenului. Românii din diaspora sunt și ei curieri pentru statul român, deși se află la mii de kilometri distanță de casă. De asemenea, ei investesc recurent în economia națională direcționând bani către familiile lor și nu numai, însă investiția lor, în loc să fie „răsplătită” prin măsuri coerente de sprijin, ajunge să fie dublată de cheltuieli suplimentare din motive administrative.
Apetitul investițional al românilor, astfel, se erodează, la fel cum se erodează și încrederea pe care aceștia o manifestă față de instituțiile naționale. Acest contract social șubred dintre stat și cetățenii săi din întreaga lume, un contract inegal, amplifică vulnerabilitatea românului în străinătate și ignoră potențialul imens al acestei relații. Transformarea digitală oferă, însă, oportunități de ameliorare importante.
Am prezentat, pe larg, multiple soluții în cadrul celui mai recent policy paper pe această temă. Reluăm, pe scurt, câteva și cu această ocazie și adresăm și alte posibile piste de politică digitală pe care statul le poate adopta pentru a fructifica un „contract social digital” cu diaspora:
Servicii prioritare pentru diaspora
Actele de identitate, pașapoartele, certificatele de stare civilă și dosarele de pensie trebuie să poată fi obținute integral online, iar platforma eConsulat să devină o platformă de procesare completă a serviciilor, de la depunere la livrare, nu numai o platformă de programare.
Identitate digitală și infrastructură de încredere
Fără o identitate digitală de încredere, având drept piloni portofelul european de identitate digitală (RoEUDIW) și principiul „once-only", care presupune că statul nu solicită repetat un document deja transmis de către cetățean, orice altă promisiune de digitalizare rămâne inaccesibilă de la distanță.
Competențe digitale și sprijin
Statul trebuie să lanseze o campanie de alfabetizare digitală în marja lansării RoEUDIW, pe modelul Ucrainei, să plaseze consulatele drept hub-uri de formare a competențelor și să creeze o schemă de sprijin pentru învățarea pe tot parcursul vieții în sfera digitală, pe modelul Singapore și Franței.
Guvernanță, comunicare și încredere
Digitalizarea nu se susține singură: are nevoie de o comunicare constantă către diasporă despre ce servicii există deja și de un barometru public anual care măsoară, cinstit, cât din această promisiune s-a tradus cu adevărat în drumuri evitate. În plus, lansarea unui mecanism de consultare publică cu românii din diaspora prin instrumente digitale, o adevărată agoră digitală, poate revigora relația dintre instituții și românii de pretutindeni.
Iar, la capitolul investiții, diaspora constituie un activ strategic pentru România. În plus, deținem o amplă diasporă tech, români plasați în noduri majore de inovare digitală la nivel global. De la o politică a rezidențelor digitale pentru antreprenorii români de peste hotare care caută să lanseze afaceri de resort în domeniu până la un „Erasmus al diasporei tech”, prin care aceștia să vină pe perioade determinate în țară pentru a contribui la proiecte majore ale transformării digitale, apetitul investițional și civic al diasporei se poate revitaliza numai prin măsuri digitale coerente, care să refacă legământul de încredere dintre cetățean și instituții.
În cele din urmă, dincolo de cifre și statistici, experiența cetățeanului din diaspora este, în prezent, o succesiune de piedici birocratice, cheltuieli și aspirații nesatisfăcute. Pentru a transforma o astfel de experiență într-o poveste de succes și, la finalul zilei, pentru a revitaliza contractul social dintre stat și românul de peste hotare, o nouă punte trebuie construită peste prăpastia căreia Edge Institute i-a dedicat un articol întreg în luna aprilie a acestui an.