Acest working paper pornește de la premisa că, dacă algoritmii pot rescrie democrația așa cum au făcut-o în sezonul electoral din 2024 și 2025, instituțiile trebuie să fie pregătite să o ocrotească. Pentru a putea combate dezinformarea digitală și interferența hibridă, avem, însă, nevoie de o arhitectură clară de guvernanță: roluri punctuale, politici curajoase și o bună coordonare între instituții. Un proiect de țară al „rezilienței digitale” și un „scut digital” pentru România nu se clădesc în silozuri, ci prin structuri de guvernanță solide. Modelul nostru este unul „whole-of-government to whole-of-society”, segmentat pe trei niveluri: nivelul strategic (un departament special la Administrația Prezidențială), nivelul operațional (Hub pentru Reziliență Digitală și Apărare Cognitivă la Guvern), respectiv nivelul societal. Acest material investighează situația actuală în România și propune soluții punctuale, bazate pe o arhitectură performantă de guvernanță.
România, de la studiu de caz al dezinformării digitală la exemplu de „manual” de reziliență
Dacă există orice urmă de consens în spațiul public asupra dezinformării digitale, el sună cam așa: nu vrem să repetăm experiența alegerilor anulate din anul 2024. A spus-o, indirect și Președintele Nicușor Dan, inclusiv la Summitul pentru Guvernanță Digitală al Edge Institute din 2025. Tot Președintele Dan a anunțat înființarea, la Administrația Prezidențială, a unui departament special pentru combaterea dezinformării, structură ce ar urma să gestioneze acest fenomen în România.
Între timp, în ultima săptămână, o temă adiacentă a capturat dezbaterea publică: raportul foarte critic al Comisiei juridice a Congresului SUA asupra sezonului electoral din Europa în 2024-2025, care a avut România drept țintă primară. În acest raport, țara noastră este condamnată pentru decizia de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024 pe fondul interferenței hibride pe care legiuitorii americani o consideră „nedovedită”. Dovezile am putea spune că sunt destule. Problema este, însă, cu totul alta: autoritățile nu le-au reunit, încă, sub forma unui raport consistent, un prim pas în efortul de reconciliere societală după experiența marcantă a sezonului electoral precedent și de revigorare a democrației românești în plan internațional.
România a avut, în ultimii doi ani, o revelație incomodă: transformarea digitală nu e doar despre aplicații, cloud-uri și ghișee fără hârtii. E despre putere. Despre cum algoritmii pot amplifica emoții, despre cum pot polariza dezbaterea publică și despre cum pot rescrie, în timp real, felul în care o societate își proiectează viitorul. Iar când asta se întâmplă în an electoral, nu mai vorbim de „zgomot” online. Vorbim de infrastructura democrației.
Pentru a ocroti infrastructura democrației avem, însă, nevoie de instituții cu roluri bine definite într-un ecosistem funcțional. Avem nevoie ca aceste instituții să conlucreze și să lucreze, totodată, cu societatea civilă, mediul academic, presa și sectorul privat. Pe scurt, avem nevoie de o structură de guvernanță în combaterea dezinformării, iar cea mai recentă publicație a Edge Institute propune întocmai o astfel de formulă.
De ce guvernanța drept „scut digital” al democrației noastre?
Precedentul policy paper al Edge Institute pe tema dezinformării digitale numește lucrurile clar: „reziliența digitală” trebuie să devină un proiect de țară. În acest working paperavansăm și aprofundăm această problematică: „reziliența digitală” ca proiect de țară are nevoie de structuri clare de guvernanță – de actori instituționali, platforme, comunități și „anticorpi” ai democrației în noua ordine digitală a societății noastre.
Guvernanța este fundamentală în orice mare proiect de țară, în orice inițiativă și politică menită să adreseze fenomene complexe pe care o societate le întâmpină. Dezinformarea este, cu atât mai mult, un exemplu pertinent. O astfel de problemă sensibilă, plină de nuanțe și forme diverse de manifestare, nu poate fi adresată în lipsa unor structuri clare de coordonare, ierarhii, platforme de reflecție și grupuri de acțiune bine concertate.
România nu duce lipsă de roluri, responsabilități, strategii și legi. Dezinformarea digitală este un fenomen pe care, tangențial, îl ating o sumedenie de instituții în activitatea lor. Ea este vizată de multiple acte normative pe care le-am prezentat în decursul working paper-ului. Acesta ne relevă, de altfel, adevărata problemă: guvernanța „scutului digital” e divizată în silozuri, într-un ecosistem normativ și instituțional fragmentat, fără un cadru coerent și adaptat vitezei fenomenului.
Ce am descoperit în decursul cercetării? Strategii neaplicate și un plan anti-dezinformare secret
Am descoperit zeci de referințe normative ale Uniunii Europene, propuneri articulate și cadre strategice ale NATO, OSCE și ONU, legislație, politici și instituții care, în România, exercită roluri cheie în definirea „scutului digital”. Am mai descoperit, însă, și elemente surprinzătoare.
Jurnaliștii de la Context au relevat, în februarie 2025, existența unui Plan național anti-dezinformare, scris la Administrația Prezidențială sub oblăduirea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Ce conține acest plan? Nu știm. E „document clasificat secret de serviciu”. Ce nu este secret, însă, e rezultatul implementării acestui plan. Pe acesta îl cunoaștem cu toții prea bine.
A mai fost adoptată, în 2021, și o Strategie Națională de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. În 16 pagini, documentul prezintă, printre altele, ideea de „discurs proiectiv” drept contrareacție la valul de manipulare informațională care caută să vulnerabilizeze statul. Prin „discursul proiectiv”, România urma să răspundă dezinformării într-o manieră inovatoare, printr-o narațiune de țară amplă și mobilizatoare. Narațiunea o fi rămas izolată și ea undeva într-un sertar.
Pe scurt: planul e bun, implementarea ne omoară. Strategia știm că e decentă, planul habar nu avem – nu este accesibil publicului larg. Mai știm, însă, că noua Strategie Națională de Apărare a Țării 2025-2030 abordează fenomenul plenar. Așteptând și planul de acțiune al acestei strategii, plan pe care Președintele Dan l-a promis, recomandările noastre pot fi un bun pilon de reflecție.
Număr de mențiuni al unor termeni-cheie în Strategia Națională de Apărare a Țării 2025-2030
Cum clădim acest „scut digital” al democrației? Și, mai ales, cine îl guvernează?
Acestea sunt întrebările care ne-au ghidat efortul de cercetare. Pentru a investiga modele funcționare de guvernanță anti-hibridă, am evaluat măsurile și instituțiile care îndeplinesc acest rol în 12 state.
Franța, spre exemplu, are o structură executivă sub tutela prim-ministrului, VIGINUM, o entitate cu rol operațional care, de altfel, a scris un raport amplu în februarie 2025, chiar despre anularea alegerilor noastre. Raportul nostru încă drenează. Suedia, între timp, a dezvoltat o Agenție de Apărare Psihologică.
Mai aproape de casă, însă, Moldova impresionează în plan global prin reziliența sa democratică. Președinta Maia Sandu chiar a fost nominalizată de către un deputat norvegian pentru Premiul Nobel pentru Pace, tocmai prin prisma acestui model de reziliență democratică. Ei au atât un Centru „Patriot” pentru comunicare strategică, cât și forumuri ample de gestiune a fenomenului, care au reușit sarcini impresionante: de la a identifica scheme de finanțare prin criptomonede a interferenței hibride până la internaționalizarea efortului de ocrotire a democrației moldovenești.
Așa cum chiar săptămâna trecută a afirmat Maia Sandu, „Libertatea de expresie este pentru oameni, nu pentru conturi false, nu pentru boţi”. Cum facem, totuși, să potențăm libertatea de exprimare a oamenilor în mediul online, în timp ce combatem capacitatea boților de a drena procesele democratice? Considerăm, în acest sens, în logica instituțională actuală a României și dată fiind complexitatea fenomenului, că trei niveluri de guvernanță a combaterii dezinformării sunt esențiale.
1) Nivelul strategic: „creierul” rezilienței digitale
La nivel prezidențial, paper-ul pleacă de la fereastra de oportunitate creată de intenția de a înființa un departament dedicat combaterii dezinformării. Rolul lui este clar: un „creier strategic” care să traseze direcția, să asigure coerență în acțiunea instituțiilor și să ducă poziția României în forumuri internaționale.
Pe scurt: dacă reacționăm doar „pe bucăți”, pierdem. Dacă avem o busolă strategică, câștigăm timp, coordonare și credibilitate. Printre sarcinile sale punctuale ar fi următoarele:
- Elaborarea și actualizarea unei Strategii dedicate combaterii interferenței hibride și consolidării rezilienței informaționale, în baza Strategiei Naționale de Apărare a Țării 2025-2030;
- Plasarea departamentului drept punct de expertiză al CSAT în spectrul amenințării hibride, interferenței străine și manipulării informaționale (FIMI);
- Asigurarea coerenței strategice între instituția Președintelui, Guvernul României, autoritățile de reglementare și actorii societali;
- Formularea și susținerea, în forumuri internaționale de specialitate, alături de Ministerul Afacerilor Externe și alte structuri reprezentative, a poziției României asupra problematicilor care vizează contracararea dezinformării, amenințării hibride și ingerințelor maligne.
2) Nivelul operațional: Hub RDAC – „scutul” care chiar funcționează
Dacă Președintele livrează o direcție strategică și o susține în fața lumii, Guvernul îi conferă coerență și fezabilitate. De aceea susținem crearea, în subordinea Prim-ministrului, a unui Hub pentru Reziliență Digitală și Apărare Cognitivă (Hub RDAC) ca platformă interinstituțională pentru coordonarea răspunsului național la FIMI, dezinformare și interferențe hibride.
Organigramă propusă pentru Hub RDAC
Mandatul propus e foarte „hands-on”: de la depistare și centralizare de incidente, la coordonare de răspuns interinstituțional, definirea unor politici comune, monitorizarea schemelor de finanțare a interferențelor, cooperare cu UE și cu platformele, derularea de exerciții și simulări, de programe de formare, iar lista poate continua.
Hub-ul ar funcționa pe două componente: un Consiliu de Coordonare, format din instituții cheie (SGG, Cancelaria PM, MAI, MApN, MAE, ANCOM, DNSC, AEP, CNA), cu putere normativă și coordonat de un viceprim-ministru sau consilier de stat al premierului, respectiv o Celulă RDAC, drept secretariat tehnic cu aproximativ 5–10 posturi, în cadrul SGG. Acesta ar avea patru mari arii de acțiune:
- analiză și early warning,
- comunicare strategică și reacție rapidă (inclusiv modele tip „French Response”),
- politici și relații publice (UE/platforme),
- educație, cercetare și relația cu societatea civilă.
3) Nivelul societal: anticorpii democrației
Paper-ul recunoaște ceva ce România a simțit pe propria piele: societatea civilă, presa independentă și inițiativele civice au acționat deja și, deși cu resurse limitate, au acționat impecabil; problema e că statul n-a transformat încă reacțiile în instituții și politici care să țină pasul. În logica unei abordări „whole-of-society”, reziliența nu se face doar cu comunicate. Se face cu educație, capacitate de verificare, reflexe civice și parteneriate reale. Propunem, în acest sens, o multitudine de politici.
Reprezentare vizuală a „lanțului de comandă” în guvernanța combaterii dezinformării
Dincolo de pericol, un mesaj de speranță
Dacă România a devenit exemplul de manual de alterare, prin algoritmi, a vieții democratice, ne rămâne un singur lucru de făcut: să devenim și exemplul de manual al rezilienței digitale a democrației. Poate chiar mai mult, alături de Moldova, am putea să căutăm să devenim „scutul digital” al proiectului european și al societăților democratice. Pentru asta avem, însă, nevoie de guvernanță ca de aer, pentru ca instituțiile și votul legitim al cetățenilor, nu liniile de cod să parafeze viața democratică a României.
În plan imediat ne așteaptă multiple priorități: dezvoltarea unui departament în cadrul Administrației Prezidențiale pentru combaterea dezinformării, lansarea unui plan de acțiune pentru Strategia Națională de Apărare a Țării 2025-2030 și, desigur, nevoia de reconciliere națională asupra acestei problematici. Prin instituții suple, coordonare și politici inovatoare, ne putem asigura că ne-am învățat lecțiile până în 2028. Recomandările noastre setează întocmai un astfel de cadru de reflecție, pentru ca România, în 2028, să fie exemplu nu de cum algoritmii alterează o democrație, ci de cum o democrație poate fi reparată într-un mediu digital plin de amenințări la adresa ei.