Odată cu diversificarea serviciilor oferite electronic, inclusiv de actori publici, nevoia unei identificări electronice care să certifice faptul că persoana care vrea să acceseze acel serviciu este, într-adevăr, cine este și „în acte” a devenit un aspect fundamental pentru o serie de servicii. Identitatea electronică sigură este unul dintre pilonii oricărui demers de digitalizare reală a statului și ai dezvoltării economiei digitale. În România, infrastructura de identitate electronică există, dar adopția ei este extrem de redusă. Acest paper se concentrează asupra mecanismelor de identificare electronică existente, analizează cauzele acestei adopții scăzute și propune direcții de politică publică pentru accelerarea utilizării identității electronice.