Doar 31,8% dintre români au competențe digitale de bază, dar cei mai mulți se cred pregătiți. Analizăm acest decalaj și soluțiile pentru o alfabetizare digitală reală, aici.

Odată cu diversificarea serviciilor oferite electronic, inclusiv de actori publici, nevoia unei identificări electronice care să certifice faptul că persoana care vrea să acceseze acel serviciu este, într-adevăr, cine este și „în acte” a devenit un aspect fundamental pentru o serie de servicii. Identitatea electronică sigură este unul dintre pilonii oricărui demers de digitalizare reală a statului și ai dezvoltării economiei digitale. În România, infrastructura de identitate electronică există, dar adopția ei este extrem de redusă. Acest paper se concentrează asupra mecanismelor de identificare electronică existente, analizează cauzele acestei adopții scăzute și propune direcții de politică publică pentru accelerarea utilizării identității electronice.

Dacă algoritmii pot rescrie democrația așa cum au făcut-o în sezonul electoral din 2024 și 2025, instituțiile trebuie să fie pregătite să o ocrotească. Pentru a putea combate dezinformarea digitală și interferența hibridă, avem, însă, nevoie de o arhitectură clară de guvernanță: roluri punctuale, politici curajoase și o bună coordonare între instituții. Un proiect de țară al „rezilienței digitale” și un „scut digital” pentru România nu se clădesc în silozuri, ci prin structuri de guvernanță solide. Modelul nostru este unul „whole-of-government to whole-of-society”, segmentat pe trei niveluri: nivelul strategic (un departament special la Administrația Prezidențială), nivelul operațional (Hub pentru Reziliență Digitală și Apărare Cognitivă la Guvern), respectiv nivelul societal.

România a traversat turbulențe hibride fără precedent, turbulențe care i-au polarizat societatea. Acestea s-au materializat cu precădere în spațiul digital. De aceea, tot în spațiul digital este imperativ ca România să clădească anticorpii securității sale. Edge Institute propune recomandări pentru un proiect de țară transversal al „rezilienței digitale”, proiect materializat atât în plan domestic, cât și la nivel internațional. Pornind de la o diagnoză și o analiză a cadrului strategic, aceste recomandări vizează contracararea atacurilor hibride, combaterea dezinformării prin apărare cognitivă, o politică tehnologică inovatoare, consolidarea competențelor digitale și diplomației digitale a României, printre alte măsuri.

Documentul propune instituționalizarea coordonării digitalizării la nivelu unui viceprim-ministru fără portofoliu, cu un mandat explicit pe reformă și eficientizarea statului prin transformare digitală, asistat de un Government Chief Information Officer (GCIO) cu rang de secretar de stat în aparatul de lucru al vicepremierului. Funcția de GCIO este prezentată în filiația sa internațională ca un rol de leadership instituțional, nu doar tehnic, care conectează decizia politică, managementul portofoliilor de proiecte și bugetele. La nivel operativ, se propune o rețea guvernamentală de CIO din fiecare minister, ca „schelet” al transformării digitale. CIO-ii ministeriali, încadrați în direcții integrate Transformare Digitală & IT, ar avea mandat sectorial în implementarea direcțiilor agreate la nivel guvernamental.

Principiul Pareto se aplică și în digitalizare: ea înseamnă 20% tehnologie și 80% management al transformării. România nu duce lipsă nici de tehnologie, nici de resursele care-i permit să o dezvolte. În aceste condiții, ce lipsește în ecuația transformării digitale românești? Un „comandament”, o instanță a deciziei colective care să reunească toți actorii relevanți în jurul unui proiect al României digitale. Acest material explorează parcursul complicat al guvernanței digitale în România și propune opțiunea unui Consiliu Digital pentru România, analizând o potențială structură, formă de operaționalizare și rolul acestuia drept pol pentru „consensul digital național”.

Lansăm raportul Digital Governance Framework for Romania, comandat de Edge Institute și realizat de Digital Nation, un grup de experți și lideri ai demersurilor de transformare digitală din Estonia.

În pofida a peste trei decenii de inițiative dedicate digitalizării administrației publice, România continuă să se confrunte cu o guvernanță digitală fragmentată și insuficient consolidată la nivel strategic. Analiza de față trasează evoluția arhitecturii instituționale din domeniul digitalizării la nivel guvernamental, cu accent pe transformările succesive ale structurilor de coordonare în domeniu. Fragmentarea este vizibilă și la nivel sectorial, exemplul digitalizării în sănătate fiind emblematic: multiple structuri coexistă fără o linie de comandă clară. Practicile internaționale, din Estonia, Franța și Regatul Unit, ilustrează că guvernanța digitală, deși necesită adaptare la specificul țării, are un numitor comun: nevoia unei structuri puternice de coordonare.