Digitalizarea României: direcții, blocaje și soluții – dialogul Guvern – Privat din cadrul Summitului pentru Guvernanță Digitală

Dragoș Stanca: Ne bucurăm noi, din mediul privat, să constatăm că în noua strategie de apărare națională este recunoscut oficial rolul determinant pe care mediul privat l-a avut și îl are în bunul mers al economiei. Antreprenorii, companiile private, corporațiile s-au străduit să accelereze lucrurile și, uneori, din nefericire, statul nu le-a fost partener — sau cel puțin așa s-a simțit din mediul privat.

Într-o Europă aflată într-un dezavantaj competitiv față de Statele Unite și alte regiuni ale lumii, România trebuie să se remarce cu un efort suplimentar față de companiile din alte părți. Totuși, deschidem punți și încercăm să găsim motive de optimism. Le avem: infrastructură solidă, broadband, talent extraordinar.

Din raportul Edge Institute, realizat împreună cu colegii estonieni de la Digital Nation, avem însă și semnale mai puțin plăcute. Serviciile publice digitale sunt fragmentate, greoaie, incoerente. Guvernanța lipsește; fiecare acționează mai degrabă de capul lui. Avem instituții care digitalizează propriile nevoi, nu nevoile cetățenilor. Am luat o notă neplăcută — cam 3,1 din 10. Dacă România vrea servicii publice moderne și o economie rezilientă, nu se poate altfel decât printr-un parteneriat public-privat.

Așa cum a afirmat și președintele Nicușor Dan, ușile sunt deschise pentru mediul privat, și asta ne bucură. Alături de mine, pentru a încerca să deslușim lucrurile, se află: domnul Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene; domnul Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului; Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor; iar mediul privat este reprezentat de colega mea din board-ul Edge Institute, Elisabeta Moraru (Google), și de membrul fondator al Edge Institute, Iulian Stanciu (eMAG).

3,1 din 10 — aș vrea să văd foarte pe scurt perspectiva voastră, din privat și din partea statului. Este o notă prea aspră sau prea generoasă? O întrebare de încălzire. Cine are curajul să înceapă și să seteze așteptările?

Elisabeta Moraru: Dacă-mi permiteți. Eu aș spune că această notă reflectă ce oportunitate imensă avem în față. Pentru că dacă intențiile noastre — ca Edge Institute și ca profesioniști din această sală — sunt să aducem plus-valoare, atunci 3 este nota de azi, dar până la 10 ce am putea face pentru cetățeni? Lucrurile pot arăta minunat.

Dragoș Stanca: Și cât de repede. Cine vrea să preia provocarea? Domnule Nazare? Notă mică, mare? Și o nuanță: din punctul de vedere al fiecărui minister, poate că lucrurile stau mai bine la digitalizare în unele zone decât în altele. Care ar fi nota, ca cetățean, pentru serviciile publice, și care ar fi nota pe care o merită Ministerul Finanțelor acum?

Alexandru Nazare: N-aș vrea să fac o evaluare în termeni de note. S-a vorbit enorm de mult în ultimii ani despre digitalizarea Ministerului de Finanțe și despre digitalizarea ANAF. Dezbaterea a fost atât de prezentă în spațiul public, în termeni generali, încât s-a ajuns la un punct de saturație. La un moment dat aveam linii bugetare care prevedeau venituri suplimentare ce urmau să vină din digitalizare, venituri care nu s-au materializat niciodată.

Această prezență în spațiul public a digitalizării ca „speranță” a unor venituri viitoare nu ne-a ajutat, pentru că trebuie însoțită de conținut real. Iar conținutul vine întotdeauna cu foarte multă muncă. Este o muncă minuțioasă, o bătălie internă în birocrație pentru fiecare schimbare, astfel încât să existe un rezultat final. De aceea m-aș feri de evaluări generale.

Ce putem spune este următorul lucru: PNRR-ul e o șansă enormă, fără de care nu am fi putut face digitalizarea finanțelor publice. Dovada este că programul cu Banca Mondială din 2018 a fost abandonat tocmai pentru că era opțional. În schimb, PNRR-ul, odată stabilit — și pot să spun asta pentru că am fost acolo, la negocierile din 2021 — ne-a permis să includem toate nevoile de finanțare de atunci. De fiecare dată birocrația spunea: „nu putem, nu avem bani”. PNRR-ul a eliminat această problemă: au existat bani, suficienți și chiar mai mulți decât se solicitase inițial.

Acum suntem la patru ani distanță și putem spune că, cel puțin din perspectiva Ministerului de Finanțe și a ANAF, vom îndeplini toate milestone-urile și target-urile. Deci, finanțele își îndeplinesc țintele din PNRR. Dacă acesta este singurul nivel de ambiție? Aș spune că nu.

Digitalizarea nu se termină odată cu PNRR. Nu e suficient să luăm banii. Scopul trebuie să fie crearea unui hub digital care răspunde nevoilor și este permanent actualizabil. Până acum am conectat baze de date — unsprezece baze de date — și continuăm. Este un proces laborios: curățăm date din aplicații vechi, le introducem în aplicații noi, construim o infrastructură în care toate bazele de date comunică, la fel și cele 500–600 de aplicații care funcționează împreună. Este un sistem foarte complex.

Ținta este ca în vara anului viitor să avem milestone-urile îndeplinite, iar la finalul anului viitor să fie finalizat întregul proces. Asta nu înseamnă că nu vom vedea rezultate pe parcurs — deja vedem. Am vorbit despre softul cu inteligență artificială care detectează frauda carusel. Nu este singurul soft. În aceeași aplicație avem un alt modul care urmărește indicatori de risc. Avem un prim set de indicatori agreați, peste care se adaugă indicatori de complexitate.

Și vreau să insist pe ceva: indicatorii de risc nu țin exclusiv de digitalizare. Ei țin foarte mult de dorința reală a birocrației care gestionează sistemul de a îmbunătăți filtrele pe care le introducem. Asta contează enorm și se vede. Spre exemplu: numai în noiembrie am efectuat 207 controale folosind aceste instrumente. Avem creanțe fiscale de 11 milioane de lei. În total, în ultimele luni, sunt peste 200 de milioane în creanțe fiscale stabilite de ANAF cu astfel de instrumente.

Aceste instrumente funcționează. Să nu ne așteptăm, însă, ca rezultatele să fie copleșitoare peste noapte. Eu cred că sunt bune pentru momentul în care suntem acum.

Dragoș Stanca: Haideți să vedem repede o auto-evaluare a ministerelor și a serviciilor digitalizate din punctul dumneavoastră de vedere, după care aș vrea să revenim puțin la câteva puncte ale domnului Nazare, pentru că se leagă și de discuția anterioară. Vă rog.

Radu Miruță: Bună ziua, în primul rând. Acum, dacă domnul Nazare a evitat să dea note, eu nu evit. Aș zice că, pe o scară de la 1 la 10, așa cum iau elevii note la școală, nu avem notă pe care să o putem aplica. În perspectiva mea, nu putem discuta doar despre digitalizare; este un pachet de digitalizare cu telecomunicații. A transforma o foaie din analog în digital nu înseamnă mare lucru dacă ea nu poate fi transmisă către un alt sistem care să o înțeleagă și care să genereze decizii.

Din perspectiva asta, nu prea avem nota. Asta e partea rea. Partea bună este că spațiul e gol și, dacă spațiul e gol, putem să aranjăm „mobila” într-un mod inteligent. Așa s-a întâmplat și cu telefonia mobilă, când a apărut tehnologia MPLS și când am reușit să avem acele 2000 de minute cu câțiva euro, pentru că alții aveau o rețea mai veche.

Trebuie însă să depășim niște bariere. În lupta asta cu depășirea barierelor, faptul că astăzi avem o sală atât de plină, într-un loc atât de simbolic și cu atât de multă relevanță, este un semn foarte bun. Pentru că, dincolo de existența sau lipsa banilor — și îi dau dreptate domnului Nazare și domnului Pîslaru, care gestionează lucrurile astea — bani mai sunt.

Există o barieră care are principală legătură cu faptul că, acolo unde apare digitalizarea, se face lumină unde e întuneric. Și asta nu vrea multă lume să recunoască, dar e o problemă. Problema asta nu poate fi depășită doar de clasa politică, ci este o chestiune sincronă între ceea ce împinge clasa politică, care își dorește să se aprindă lumina, și cetățenii — opinia publică — care așteaptă să se întâmple ceva. Vorbim despre transparentizare, care este consecința digitalizării.

Dragoș Stanca: Și nu toată lumea din aparatul de stat dorește transparentizare.

Radu Miruță: Eu îmi doresc să cred că o dorește, dar am văzut că nu s-a prea consumat energie pentru asta. Ce încercăm noi să facem la minister este o echipă de oameni tehnici, pe care am reușit să o creăm funcțional săptămâna trecută, care să gestioneze bucata tehnică de arhitectură a digitalizării acestei țări.

Se întâmplă segmente de digitalizare în curtea câte unui minister, fără să vorbească prea mult cu ministerul de peste gard și fără să aibă un plan despre cu cine trebuie să mai vorbească și de ce.

Dragoș Stanca: Dacă-mi permiteți 30 de secunde. Atât Janusz Cieszyński din Polonia, cât și fostul președinte al Estoniei, domnul Ilves, care încă este alături de noi, au făcut câteva precizări foarte clare. Nu e despre tehnologie, este despre legislație. Nu este despre echipe independente la nivelul ministerului, este despre o coordonare la nivelul întregului guvern, cu o ierarhie clară și cu responsabilități clare. Nu este despre a cere încredere, ci despre a o obține prin setup-ul tehnic pe care îl faci. Este despre cultură, despre educație digitală, despre a arăta că se pot face lucruri și cetățenii pot să beneficieze de acestea.

Radu Miruță: Absolut de acord. Nu trebuie să ne supărăm pe cetățeni că nu consumă. Deocamdată nu prea au ce să consume.

Dragoș Stanca: Nu banii sunt problema; cheltuirea lor aiurea e problema, și pierderea timpului și energiei este o problemă.

Radu Miruță: Imaginați-vă că avem 3267 de primării care e posibil să plătească de 3267 de ori aceeași aplicație. Pentru că în statul român nu există o bibliotecă de building blocks care să fie întreținută și, când cineva vrea ceva nou, să realizeze că trei sferturi există deja, iar tu mai achiziționezi doar sfertul respectiv și personalizezi. Aici e vorba de eficientizarea banilor.

Pe chestiunea de dezvoltare, da, în România a lipsit o viziune on top. Viziunea on top este, în primul rând, conformă unui plan. Cum arată high-level design-ul digitalizării României? Nu îl știm. Trebuie să îl creăm.

Dragoș Stanca: Exact. Toată lumea din mediul privat a fost entuziasmată de ideea unei „firme într-o zi”. Ok, și acea firmă într-o zi se integrează în ce?

Radu Miruță: Să știți că aia a avansat. Încă nu e gata. Firma într-o zi durează mai mult decât o zi să fie făcută. Însă n-am renunțat la ea și sper să avem vești bune în curând.

Revin la ce facem în momentul de față. Discuția, oarecum, este că trebuie să existe o echipă tehnică care să lucreze la arhitectura de digitalizare a acestei țări. După care — eu nu am nicio autoritate să îl rog pe un coleg ministru să implementeze ceea ce văd eu, din diagrama aia, că trebuie făcut.

Exact cum spunea domnul președinte: văd aceeași problemă și în Estonia. Decizia politică trebuie să treacă on top prin cancelaria prim-ministrului, care să impună pur și simplu bucata de arhitectură asignată ministerului respectiv.

Aici am pornit. De aici am pornit: lucrăm tehnic la creionarea acestei arhitecturi de digitalizare; etapa a doua este, cu rugămintea din partea dumneavoastră, să vă uitați și dintr-un unghi extern guvernului — sigur că mai pot fi lucruri de îmbunătățit — după care trecem la enforcement-ul politic, care să se întâmple prin cancelaria prim-ministrului.

Și da, e o provocare să arăți cetățenilor că e în interesul fiecăruia să se ducă să o utilizeze. Vă dau doar un singur exemplu și o să le dau colegilor microfonul.

Stau la Târgu-Jiu vis-a-vis de o bancă, iar mama mea se ducea la banca respectivă cu copiii și stăteau la coadă. Era un roboțel lângă. Aproape nimeni nu îl folosea, dar coada se făcea din ce în ce mai mare. Când au văzut că încep să aibă treabă, au început să se ducă să butoneze la roboțel. „Nu știu ce să fac, nu știu ce se întâmplă acolo.” Au văzut că e foarte ușor și că se întâmplă.

E datoria noastră, ca guvern, să punem pe masă niște aplicații pe care cetățeanul să le folosească nu ca să contribuie la digitalizare, ci ca să simtă că e în interesul lui să facă asta.

Mai e o singură problemă: noi nu avem foarte mult combustibil care să genereze conținut. Nu putem vorbi de inteligență artificială, care înseamnă o capacitate a unui microprocesor de a controla instrucțiunea altor microprocesoare, care — la rândul lor — ce fac? Gestionează conținut.

Noi nu avem foarte mult conținut. Nu putem face un soft de recalculare automatizată a pensiilor cât timp nu avem elementele din cartea de muncă preluate într-un format digital. La Ministerul Digitalizării, tocmai vin de la o ședință unde mi se spunea că sunt 9,2 km de arhivă.

Dragoș Stanca: Sunt colegi din mediul privat care iau datele statului și le ordonează și apoi le vând mai departe. Vin 60 de miliarde, dacă avem noroc, din PNRR către digitalizare. Suntem pregătiți să-i cheltuim cum se cuvine sau o să mai avem niște traume, gen România, în continuare, dacă nu facem — nu știu — ce avem nevoie? Un acord de la Snagov, în care să fie toate partidele să se alinieze? Care e perspectiva din partea ministerului pe care îl conduceți, domnule Pîslaru? Cu rugămintea încă o dată: dumneavoastră, dacă aveți de plecat cândva, să cereți cuvântul pentru câteva idei.

Dragoș Pîslaru: Eu o să am o intervenție succintă pe subiectul acesta. În primul rând, digitalizarea nu este un scop în sine. Deci asta este un lucru foarte clar. Ea servește niște obiective. Obiective care, într-adevăr, țin, de exemplu, de eficiență: eficiență în serviciul public, eficiență în administrație, eficiență în relația cu cetățeanul și, evident, această eficiență se transpune în timp și în costuri. Astea sunt elementele principale.

Cert este însă că degeaba digitalizezi, de exemplu, niște procese care nu sunt optimizate. Vă dau exemplu: în cazul PNRR există șase aplicații informatice care au fost începute și sunt folosite — câte o bucățică pentru câte un element legat de PNRR. Sunt șase. Inițial, în 2021, existase ideea de a crea un sistem informatic integrat și pentru PNRR, iar decizia a fost că, dacă tot se deleagă la fiecare dintre ministerele de linie, nu mai e nevoie de o aplicație integrată, cum este cea pe Coeziune, celebrul SMIS de pe Coeziune.

Și decizia respectivă a fost luată, paradoxal, pe ideea că „e mai simplu așa”. Deci „e mai simplu așa”. Și s-a ajuns la șase aplicații disparate, care, în final, la nivelul anului 2025, în iunie, ne-au condus la faptul că nu aveam niciun fel de instrument de gestiune unitară a PNRR-ului, astfel încât să știm care sunt proiectele, cine face, ce face și care e stadiul implementării.

Exista una care cuantifica niște plăți, alta care cuantifica conflictele de interese și dubla finanțare, alta care cuantifica depunerea de proiecte pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și așa mai departe. Șase.

Ceea ce încerc să spun este că discutăm aici, în primul rând, de elementul care ține de buna gestiune, de management. Deci ca să poți să ai digitalizare, îți trebuie în primul rând ceea ce se numește și în sectorul privat partea de business analyst și de a putea, într-adevăr, să ai niște procese coerente.

Dragoș Stanca: Business intelligence.

Dragoș Pîslaru: Business intelligence, business analyst, cei care să poată să-ți definească ce vrei să digitalizezi. Din punctul meu de vedere, ideea de a discuta despre o bună gestiune a proceselor ține parte din efortul general al administrației publice de a încerca să-și eficientizeze permanent activitatea.

Noi suntem, de multe ori, în administrație, cu dependență de pârtie: dacă a apărut un anumit sistem la un moment dat, lumea în continuare face în acel sistem.

Dragoș Pîslaru: Și e o curbă. Apare sistemul, la început se câștigă eficiență până într-un anumit punct, după care, practic, nu se mai câștigă nimic. Și după aceea apare rezistența la schimbare. Astea sunt, teoretic, elementele principale.

Ceea ce cred că este nevoie în acest moment, pe lângă ce s-a punctat deja: viziunea generală de ansamblu, înțelegerea a ceea ce înseamnă data economy și modul în care se folosesc datele, depășirea barierelor instituționale. Fiecare instituție va avea două lucruri care vin inerent, să spunem, din motivația instituțională.

Unu: să aibă discreționar pe deciziile de digitalizare, adică să poată să își facă în casă sau cu cine dorește, prin achiziție, lucrurile proprii.
Dragoș Stanca: Din nou digitalizare pentru nevoile instituției, nu pentru nevoile noastre.
Dragoș Pîslaru: Exact. Deci asta e prima tentație. Bun, este și în subsidiar tentația de a gestiona bugetele, dar nu o să mă duc acolo — cred că lumea înțelege în sala asta la ce mă refer.

Dar încă un lucru care mi se pare foarte important este ideea de a-ți păstra, de exemplu, datele proprii numai „la tine în casă”. Asta este o chestie pe care o sesizez. Și mă uit — este domnul președinte al ADR aici. În condițiile în care noi aveam ideea că facem un cloud, acum avem mai multe cloud-uri. În condițiile în care vrei să faci o dată ceva, apar după aceea peste tot lucruri similare.

Și atunci, având în vedere că rezistența aceasta este o rezistență, cum să spun… care nu trebuie condamnată neapărat, dar trebuie cumva, în momentul în care îți dorești să vii cu o viziune de digitalizare, să știi că există aceste bariere instituționale.

Și avea dreptate domnul președinte Ilves spunând că e nevoie de legislație, pentru că trebuie cumva să vii și să forțezi trecerea peste lucrul acesta.

Dar, atenție: discutăm de Ziua Cârtiței. Există cicluri. Și ciclul prin care trecem noi acum a mai fost — în urmă cu opt ani a mai fost încă un ciclu în care s-a ales un CIO guvernamental, s-a încercat și atunci un big push pe zona asta de digitalizare și, după aceea, reforma a dispărut în neant.

Dragoș Stanca: Spuneam și dimineață că vedem, de la Tallinn până la Ciugud, că și consecvența, și stabilitatea, și coerența unei decizii sunt importante, altfel nu se întâmplă nimic.

Dragoș Pîslaru: Nu vei putea, într-o administrație care își schimbă miniștrii la fiecare șase luni, să faci… Este un lucru care ține de modalitatea de a construi coaliții. Cred că vom avea coaliții mult timp de acum încolo și ideea de a înțelege că trebuie să lucrăm unii cu ceilalți pentru un interes mai mare decât cel pe termen scurt este foarte important. Și asta nu depinde atât de mult de societate.

Dragoș Stanca: Iulian Stanciu, din mediul privat, în calitate de antreprenor de succes, cu și perioade mai dificile în istoria ultimilor 30 de ani — cum se văd lucrurile? Și cât de mult knowledge crezi că poate fi exportat și pus la dispoziția statului din durerile și proiectele pe care le-ați făcut voi până să ajungeți la punctul la care sunteți azi?

Iulian Stanciu: Aș începe cu ideea construcției acestui think tank. Are alături de Ela și alți nouă oameni. L-am făcut acum un an și ceva, prin aport de expertiză din zona privată, din zona academică, dar și din zona publică. Și ne-am dat seama — poate din frustrare, când am văzut cât de sus au ajuns serviciile private și viteza mică cu care se dezvoltă serviciile publice — că am putea contribui într-un fel. Am căutat ceva vreme cum am putea face lucrul ăsta și am găsit acest tip de organizație de tip think tank, care este mai degrabă, în momentul de față, un action tank, pentru că ne-am luat ca obiectiv să începem să facem lucruri. Este unul dintre motivele pentru care ne aflăm astăzi aici și vă mulțumesc.

După care am zis: hai să găsim puncte de knowledge din exterior, care pot veni să ne spună cam pe unde suntem. Avem acest raport Digital Nation. Ei, ca idee, au lucrat cu peste 40 de guverne din toată lumea și au ajutat — de la Moldova la Ucraina și alte țări mai mari, inclusiv de pe alte continente — să-și construiască o strategie de transformare digitală, plecând de la nevoile fiecărei țări.

Deci nu este un copy-paste al modelului estonian, ci este o personalizare pornind de la niște principii, de la un know-how și de la lecții învățate. Adaptate pe urmă fiecărei țări în parte. Raportul acesta, și implicit nota, nu au fost făcute ca să dea o notă proastă, ci ca să existe o bază de la care să poți construi. Pentru că orice strategie și orice plan construit în spatele strategiei pleacă de la o bază pe care trebuie să o recunoști — trebuie să știi cam pe unde ești și pe ce construiești.

Și de aici a plecat acest raport. Are 12 axe; digitalizarea se compune din mai multe lucruri. Aș vrea să punctez două chestiuni. Una este partea de interacțiune cu cetățeanul — și, de fapt, digitalizarea în sine nu poate fi un obiectiv, cum a spus domnul Pîslaru; ea ajută la alte obiective. Vorbim de calitatea serviciilor publice. Vedem că oamenii vor în educație, în sănătate, în interacțiuni cu funcționarii, la taxe și așa mai departe. Sunt multe lucruri care pot fi puse în această super-aplicație.

Există conținut; doar trebuie făcut uzabil. Și ar fi un quick-win în definirea unor standarde și în punerea acestui conținut — cum a spus fostul ministru polonez — într-o super-aplicație, cu un design foarte bun, folosind ceea ce avem.

Dragoș Stanca: Ca oamenii să vadă că există aplicabilitate clară.
Iulian Stanciu: Din ce am înțeles, a fost ceva — și ei l-au făcut, nu funcționa foarte bine. Adică l-au legat cu sârmă, au înnodat bazele de date puțin, le-au dat drumul, a funcționat și au mers mai departe.
Dragoș Stanca: Done is better than perfect, ca în lumea startup-urilor.
Iulian Stanciu: Exact. Deci asta ar fi o direcție: serviciile publice digitale. Cealaltă este cea de eficientizare. Și aici vă dau un exemplu din privat.

În depozitul eMAG, acum 15 ani, picking-ul produselor se făcea cu hârtie. Te duceai cu hârtia, printai ce a comandat clientul și căutai prin depozit. Am ajuns acum la un depozit automatizat într-un procent foarte mare, cu roboței, cu inteligență artificială. Ce am făcut? Care au fost pașii? Odată ne-am stabilit — nu să digitalizăm sau să automatizăm — ci ne-am stabilit că vrem să livrăm mai repede, vrem ca livrarea să aibă calitate foarte bună. Am măsurat unde suntem și unde vrem să ajungem. Și am vrut să scădem costul pe operațiune, costul pe depozitare, costul pe livrare.

Și am reușit, păstrând același număr de oameni. Avem aproximativ 1.000 de oameni. În ultimii opt ani, am crescut cam de șapte ori volumele. Cu același număr de oameni. Oamenii sunt mult mai productivi. Deci acesta este un mit: că funcționarii publici vor fi dați afară.

Dragoș Stanca: Domnule Nazare, să ne spuneți lucrurile pe care credeți că e bine să le reținem, ca să le putem reverifica anul viitor la Summit-ul de Guvernanță Digitală. Și dați-ne puțină speranță. AI, ANAF digitalizat, lucruri mai optimiste. Putem spera? Și când să vă mai întrebăm cum merge treaba acasă?

Alexandru Nazare: Aș începe prin a vă da o veste foarte caldă, pentru că se va întâmpla astăzi, în această după-amiază, când Comisia Europeană va publica analiza legată de semestrul de toamnă, în care România apare „compliant”. State membre „compliant”, state membre „non-compliant”. De această dată suntem „compliant”, ceea ce nu e deloc puțin lucru; este o evaluare pozitivă a Comisiei Europene. Avem certificarea faptului că nu mai suntem în pericolul de a pierde fonduri europene. Iar acest lucru se datorează acestor patru luni de eforturi, a tuturor documentelor pe care le-am transmis și măsurilor pe care le-am luat.

Și are mare legătură cu digitalizarea, pentru că nu puteam să planificăm 2026 stând cu această frică, cu această „sabie” deasupra capului — că am putea pierde fonduri sau că angajamentele ar putea fi suspendate. Programul pe digitalizare este foarte ambițios. Avem o aplicație care va construi practic tot bugetul public într-un format electronic — buget next generation. Chiar în sală este unul dintre creatorii firmei care se ocupă de această aplicație. Suntem foarte concentrați să finalizăm totul în timp util, astfel încât să putem încărca în format electronic bugetul pe anul 2026.

Din 2026 vom avea o declarație unică precompletată — un formular inteligent în care vom putea evalua date deja introduse automat. Va fi mult mai ușor: utilizatorul va putea bifa datele pe care le consideră corecte și va putea completa unde este necesar. Este o declarație foarte importantă, adresată unui număr foarte mare de români, care vor beneficia de acest lucru începând cu martie anul viitor. Încă este deschis termenul pentru consultări; ANAF primește sugestii până la finalul acestei luni.

Avem și o aplicație care va scana bonurile fiscale — se numește AiBon — pe care o vom lansa în cel mai scurt timp. Este disponibilă în toate formatele. Practic, orice cetățean va putea scana un bon, iar în momentul în care vom avea flag-ul ridicat în cloud, vom ști dacă acea casă de marcat este sau nu validă. Vom avea aceste flag-uri care vin dinspre populație și cred că e un semnal foarte bun pentru conformarea fiscală. Nu am vrut să ne grăbim cu această aplicație tocmai pentru a avea o formulă cât mai avansată, fără surprize; în format pilot va fi lansată cât de curând de Ministerul Finanțelor. Nu este singura aplicație — v-am dat doar câteva exemple dintre cele peste 80 de proiecte pe care Ministerul Finanțelor și ANAF le au în gestiune, legate de digitalizare; 55-56 sunt dezvoltate cu bani din PNRR.

Dragoș Stanca: Există și vești bune pentru antreprenori și pentru cetățeni? Aplicații și lucruri care să le facă viața mai ușoară, nu doar să-i urmărească sau să-i sperie? O aplicație de transparentizare a criteriilor pe care ANAF face controale? Ceva?

Alexandru Nazare: ANAF va publica, începând cu 2026, criteriile de performanță. Acest lucru este deja agreat cu Comisia. Este un semnal foarte important și cred că va transmite un mesaj intern puternic în ANAF. Angajamentul este luat; președintele ANAF a anunțat deja că aceste criterii vor fi publice, vor fi puse în consultare în cel mai scurt timp, iar din 2026 va fi pentru prima oară când ANAF face acest lucru.

De asemenea, ANAF va începe să publice țintele de colectare trimestriale — foarte important, pentru că nu s-a întâmplat până acum. Sunt pași importanți pentru transparentizarea ANAF. Nu vom reuși perfect din primul moment, dar menționez acești pași pentru că indică o tendință. Și cred că tendința este una bună.

Dragoș Stanca: În toate studiile și analizele apare același element: încrederea. Oamenii trebuie să aibă încredere că ANAF și orice instituție funcționează cu bună-credință și în interes public, nu după alte criterii. Cred că transparentizarea și comunicarea eficientă prin digitalizare sunt esențiale.

Dragoș Stanca: Ela, tu ești într-o poziție pe care noi o invidiem mereu: ai acces la lucruri înainte ca noi, la cele mai noi lansări și experimente ale Alphabet, la produse fascinante. Chiar președintele Dan a spus dimineață că folosește Gemini — felicitări pentru adopție. Vreau să te întreb cum se vede din poziția ta, având activitatea în România, cu toate problemele digitale de aici, dar având și acces la ceea ce se întâmplă „dincolo”. Și ce exemple de succes există, dacă există, din implementări public–privat în parteneriat cu Alphabet sau alte companii Big Tech, în state poate mai relaxate în aceste colaborări? Cum merge și în România, în general?

Elisabeta Moraru: Aș începe prin a menționa ceva ce s-a spus de mai multe ori astăzi: produsele pe care le aducem utilizatorilor sunt create pornind de la o nevoie. Nu le lansăm până nu identificăm acea nevoie. Dacă vorbim despre digitalizare și transformarea României pentru supraviețuirea ei economică, aș sublinia acest element: avem nevoie să urmărim „evenimentele de viață” ale cetățeanului și să transformăm digitalizarea într-un instrument care să servească aceste evenimente.

Elisabeta Moraru: Apoi, aș puncta faptul că Alphabet este cunoscută pentru prototipare și inovație: „hai să încercăm, hai să greșim dacă e cazul, dar să încercăm ceva”. Și s-a spus azi acest lucru. Am discutat de multe ori în board-ul Edge: avem nevoie de o aplicație perfectă, care rezolvă toate punctele de UX, sau avem nevoie de un produs care devine mai bun prin utilizarea de către cetățean?

Elisabeta Moraru: Și aș merge mai departe, pentru că trebuie să vorbesc și despre educație. Dacă avem nevoie de ceva, avem nevoie — îi pot spune și „pact” — de un acord național privind alfabetizarea digitală. Vedem abandon școlar, vedem pierderea competențelor STEM, iar deciziile companiilor de a investi depind mult de acești indicatori ai pieței.

Dragoș Stanca: Mai avem o problemă majoră, tot parte a educației digitale: dezinformarea. Nu ne putem apăra strategic împotriva valului de dezinformare dacă nu înțelegem cum funcționează media algoritmică, ce înseamnă microtargetare, cum funcționează o bază de date folosită cu rea-voință.

Elisabeta Moraru: Aș adăuga aici poziția României în DESI, indexul pe care îl urmărim în fiecare an cu speranța să nu rămânem pe ultimul loc. Există totuși exemple care funcționează — și îmi permit să păstrez tonul optimist cu care am deschis panelul. Avem parteneriatul cu Institutul Național de Administrație, de aproape un an, în care funcționarii publici vin voluntar la cursurile noastre, atât pe competențe digitale spre AI, cât și pe siguranță cibernetică.

Elisabeta Moraru: Exemplele continuă. Săptămâna trecută, colegii de la Senat ne-au rugat să repetăm training-urile. Cred că astfel de exemple sunt valoroase. Și, dacă îmi permiteți un exemplu foarte drag mie: proiectul cu Ministerul Mediului. A costat sub 50.000 de dolari, dar beneficiile pentru stat, prin taxele recuperate din reducerea transporturilor ilegale de lemn, au fost majore. Vorbim de fracțiuni de secundă în care inteligența artificială identifică pozele false și notifică sistemul. A fost un proiect făcut în câteva luni, iar altfel nu putea fi realizat — nu existau suficienți oameni care să poată face manual această analiză.

Dragoș Stanca: Dragoș Pîslaru, avem și exemple concrete de digitalizare. Și Radu Miruță. Am o dilemă care vine din media antreprenorială. Aș vrea să răspundem și la asta: în ce măsură România își permite — sau de ce nu îndrăznește — să aibă abordări mai neconvenționale? De exemplu, să creeze zone libere de reglementare pentru start-up-uri sau să creeze un ecosistem în care să nu mai alungăm antreprenorii care se tem de reglementări excesive. Putem veni activ și proactiv, fără să mai așteptăm exemplul Poloniei, Estoniei, Spaniei? Putem lua inițiativă? Sau e prea devreme?

Dragoș Pîslaru: O să încerc să răspund la întrebare și să menționez și ce vreau să spun. Există discuția despre planul de țară: planul mare, strategic, în care toată țara va deveni un paradis digital. Dar există lucruri la îndemână — low-hanging fruits. Cred că, la fel cum e important să discutăm despre strategie și despre modul în care vrem să ajungem de la locul codaș din DESI în fruntea Uniunii Europene, trebuie să ne preocupe și crearea unor demonstrații concrete, atrăgând administrația publică în parteneriat cu mediul privat și arătând că lucrurile sunt utile.

Dragoș Pîslaru: Vreau să dau două-trei minute pentru a prezenta problema și soluția. Venirea acestui guvern are loc în iunie 2025, în condițiile în care PNRR-ul era de un an în revizuire. Nu știam exact situația, Comisia Europeană nu mai voia să ne asculte, pentru că România nu-și respectase angajamentele privind reformele și investițiile. Erau întârzieri care nu mai puteau fi remediate.

Dragoș Pîslaru: În aceste condiții, după ce am încercat să vedem ce rămâne, am curățat supracontractarea, am prioritizat și am încercat să clarificăm agenda de reforme. Am constatat acel lucru menționat la început: nu aveam un instrument de gestiune, nu aveam lista proiectelor PNRR.

Dragoș Pîslaru: Pentru orice bun gospodar sau manager care gestionează miliarde, e evident că trebuie să știe unde se duc banii: ce proiecte există, unde sunt, care e stadiul și cum le monitorizezi. Noi, după cinci ani în care am cheltuit jumătate din sumă, mai aveam zece luni pentru cealaltă jumătate — aproximativ 10 miliarde.

Dragoș Pîslaru: Am avut deci nevoie de un instrument de gestiune — nevoia, nu scopul în sine. Aveam nevoie de o bază de date indexată, cu un cod unic pentru fiecare proiect. Așa a apărut tabloul de bord. Nu este un exercițiu de PR; frumusețea digitalizării e că rezolvi mai multe probleme simultan.

Dragoș Pîslaru: Vedem baza indexată, vedem cele 21 de miliarde, vedem că 10,7 au fost încasați și aproape 9 au fost plătiți. Avem inclusiv geolocalizarea proiectelor — putem vedea unde sunt plasate. Dacă luăm județul Cluj, putem vedea toate localitățile în care există proiecte PNRR. Dacă selectăm Apahida, vedem cele nouă proiecte și ce reprezintă ele: mobilier școlar, sprijin etc.

Dragoș Pîslaru: Asta înseamnă că oricine din Apahida vede clar ce se întâmplă în comunitate. Eu am plecat de la nevoia instituțională de a înțelege ce am de implementat. Între coloane vedem valoarea plăților și progresul tehnic — cum ne ducem spre 100%.

Dragoș Pîslaru: Pentru mine este un instrument de gestiune care se va raporta lunar, acum de zece ori până la final. Iar aceste date se pot vizualiza și pe o hartă de progres în timp. Am instanțe săptămânale cu date actualizate și pot vedea evoluția de la o lună la alta sau chiar săptămânal.

Dragoș Stanca: Cred că cheia este ca aceste aplicații să nu fie suspendate here and there, să existe interoperabilitate, să existe coordonare. Cum se văd eforturile astea?

Dragoș Pîslaru: Ceea ce cred și ceea ce mă aștept să se întâmple este că, odată ce setezi un standard, creezi presiune din partea societății ca de acum înainte toată datele legate de fondurile europene — și atenție, pe coeziune am același tip de dashboard — să fie prezentate unitar, cu informațiile din sistemul de management integrat: descrierea proiectului, datele despre proiect și așa mai departe.

Dragoș Pîslaru: Aici, în două luni și ceva, abia am reușit să le indexez pe toate și să pun stadiu. Dar, pentru că vorbim despre digitalizare, să înțelegeți câți iepuri împușcăm simultan. De exemplu: dacă selectez doar proiectele de transformare digitală din administrația publică, am un buton pe care pot apăsa și îmi arată situația tuturor proiectelor — 583 de proiecte; 1,9 miliarde strict pe zona publică.

Dragoș Pîslaru: Dacă vreau altceva, selectez toate proiectele care includ elemente de digitalizare în toată țara. Și observăm că PNRR-ul este un „pom de Crăciun”, cu de toate: digitalizare IMM-uri, digitalizare cabinete medicale, diverse tipuri de proiecte, inclusiv Flex și cloudul guvernamental.

Dragoș Stanca: Orice inițiativă care transparentizează și oferă date este salutară.

Dragoș Pîslaru: Ca să închid: primul scop era managementul și buna gestiune — ca să pot termina proiectele. Al doilea scop este transparentizarea ca valoare. Al treilea scop este mobilizarea întregii societăți. Așteptarea mea este să vă uitați la stadii, să întrebați de ce ceva nu merge, ce poate merge mai repede, cum pot fi accelerate proiectele — inclusiv cele de digitalizare.

Dragoș Pîslaru: Și concluzionez cu un lucru important: această aplicație a fost făcută aproape in-house, cu sprijin de analiză și pregătire de date de la Banca Mondială. Dar, una peste alta, în două luni și jumătate — de la nimic — am avut aplicația. Ce încerc să spun este că, pe lângă marile viziuni, în orice instituție este posibil să facem astfel de lucruri. Și sunt convins că unul dintre proiectele pe care le împărtășim, legat de RPA și inteligența artificială în administrația publică — pe care domnul ministru Miruță îl coordonează prin ADR — ne duce exact în zona de „ce putem implementa pe termen scurt”.

Dragoș Pîslaru: Cred că este foarte important, pe lângă viziunea public-privat, să ne apucăm să facem ce se poate face. De exemplu, în ministerul pe care îl coordonez coexistă semnătura electronică și documentele electronice cu mapa clasică de semnături pe hârtie. Problema instituțională este că sistemul electronic nu este eficientizat: îmi ia mai mult să semnez electronic decât pe hârtie — ceea ce, evident, îngreunează procesul.

Dragoș Pîslaru: Ultima idee: perioada 2028–2034 este un potențial enorm. Este prima oară când România are acces la o sumă mare de bani — 60 de miliarde, plus probabil încă 10 din fondul de competitivitate. Iar din acești 70 de miliarde, România nu mai este constrânsă să lucreze pe făgașe rigide, cu trei tipuri de fonduri și zeci de programe separate.

Dragoș Pîslaru: Avem un fel de PNRR de trei ori mai mare, care trebuie gestionat. Iar abordarea pe care încerc să o construiesc împreună cu colegii din guvern și în parteneriat cu societatea este ca, pentru prima oară, la un euro pe care îl luăm din fondurile europene să punem și un euro din bugetul de stat. Să avem o programare multianuală care să ne permită să ne uităm nu la 70 de miliarde, ci la 140.

Dragoș Stanca: Bun, vin mulți bani, avem un ministru și un minister al Economiei, Antreprenoriatului, Turismului și Digitalizării. Noi, din mediul privat, ne dorim să vedem că digitalizarea nu e „lași, altele” printre economie, turism și restul, și că acești bani care vin vor fi folosiți strategic și cu cap. Domnule Miruță, sunteți deschiși la ideea de a izola digitalizarea — în sensul de a o ridica în importanță mai sus, deasupra tuturor ministerelor — pentru că toate recomandările pe care le avem noi duc în acea direcție.

Dragoș Stanca: De asemenea, în raport există câteva observații critice privind rolul și utilitatea ADR. Care este viziunea și opinia dumneavoastră?

Radu Miruță: Ca să vă dau un flavor: doctoratul meu nu e în economie, e în software–telecomunicații. Deci e cumva „la suflet” și este principalul motiv pentru care m-am implicat în echipa asta de guvernare. Am primit, pe lângă digitalizare, și alte domenii. Ca să-l încurajez un pic pe domnul ministru Pîslaru: să știți că la noi, la Ministerul Digitalizării, nu că durează mai mult să semnăm electronic — ci nu putem semna deloc electronic. Deci nu avem un astfel de software, deocamdată, funcțional.

Radu Miruță: Plecând de la asta: nu e doar că sunt eu pasionat de digitalizare, ci convingerea mea este că devine tot mai evident că lucrurile astea ajută pe toată lumea. Îi spuneam domnului Pîslaru că, dacă ridicăm digitalizarea României la media Uniunii Europene — apropo de acel scor DESI — am crește produsul intern brut, zic unii, cu vreo 7%. Cred că ar avea un spațiu foarte mare de manevră acum la conceperea bugetului.

Și nu există niciun alt tronson prin care, indiferent cine ar fi în guvern, să poată obține o creștere a PIB-ului într-o perioadă scurtă mai eficient decât investind în digitalizare. Deci, dacă ne uităm că „nu avem bani”, atunci hai să tragem aer în piept și să punem mai multă energie pe digitalizare.

Radu Miruță: Acum, nu o să mă vedeți plângându-mă că lipsește una sau alta și din cauza asta nu putem porni proiecte. Am lucrat mult și bine într-un birou prin facultate și mă uit cu respect la domnul profesor Rughiniș, creând în permanență o arhitectură perfectă de digitalizare. Facem niște blocuri mari și începem să livrăm cu ce avem.

Radu Miruță: Pe măsură ce începem să livrăm, ne dăm seama că între acele blocuri apar tot mai multe „sesiuni”. Apărând aceste „sesiuni”, o să ne dăm seama că e nevoie de mai mult conținut. Conștientizând asta, ministerele o să realizeze că trebuie să digitalizeze conținut din acela „cu praf”, nu cel „cu electroni”.

Radu Miruță: Întâmplându-se lucrurile astea, cetățenii o să înceapă să interacționeze mai eficient. Firmele o să înțeleagă: „Bine ați venit la noi, ne-ați rugat să facem front comun să suportăm creșterea de taxe, dar ne dați o gură mare de oxigen că putem interacționa mai cinstit cu statul român.”

Că digitalizarea mai are niște parametri: digitalizarea nu are număr de telefon să sune „primește-mi și mie dosarul ăsta, că mă ajută să iau fața concurenței”. Digitalizarea lucrează și noaptea. Firmele încep să își ducă mai eficient propria activitate, pentru care adesea guvernul e o piedică.

Radu Miruță: Deci facem un pic de culoare pe zona asta, să vedem încotro mergem, conservând: să avem o foaie de parcurs cu arhitectura digitalizării. Și începem să împingem niște proiecte — deocamdată micuțe — dar proiecte care „umplu” un pic. Punem un tablou pe perete, chiar dacă încă nu avem patul.

Dragoș Stanca: Ar trebui digitalizarea dusă la un nivel mai înalt sau trebuie să rămână minister?

Radu Miruță: Trebuie dusă la un nivel mai înalt decizia politică privind urmarea deciziilor tehnice. Din punctul meu de vedere, decizia tehnică trebuie să rămână într-un minister tehnic; decizia politică trebuie ridicată. Motivul este simplu: Ministrul Digitalizării este echivalent cu Ministrul Fondurilor Europene și, dincolo de relația corectă și respectuoasă cu domnul Pîslaru, nu pot eu să-i dau ordin domnului Pîslaru să facă ceva ca prioritate în minister.

E o mică frustrare, pentru că eu sunt… și la noi la fel. Eu, ministrul Digitalizării, însă capacitatea mea de a impune decizii de digitalizare în alte ministere este limitată. Și atunci se lucrează la cancelarie la acest concept în care bucata tehnică să fie aici, iar bucata de implementare politică să fie undeva unde se răsfiră pe toate ministerele.

Dragoș Stanca: O să vă rog să sintetizăm și să dăm mesajele-cheie pe care considerați că ar trebui să le audă cei care ne urmăresc în livestream și cei care sunt, iată, în număr atât de mare în sală. Începând poate cu Iulian: concluzii, mesaje, comentarii. Dacă ai fi urmărit pe YouTube această discuție, ce comentariu mi-ai fi lăsat?

Iulian Stanciu: Cred că o frână pe care o avem în calea digitalizării este orientarea culturală, la nivelul administrației publice, către „vânarea eșecului”. Și o spunea fostul ministru polonez: dacă vrei să inovezi, dacă vrei să te miști cu viteză, inevitabil vei face greșeli. Și asta o vedem și noi, la nivelul companiilor.

Și poate ar fi bine să se deschidă această discuție: ce înseamnă greșeală făcută din dorința de a face bine și ce înseamnă greșeală făcută cu intenția de a face rău? Cum se pot diferenția și cum se poate, ușor-ușor, vorbi cultural despre inovație și despre viteză.

Un al doilea lucru, menționat foarte des, este orientarea serviciilor către client. Și aici e un lucru pe care companiile l-au făcut și așa au construit produse: vii cu un produs plecând de la nevoile cele mai importante ale clientului, făcut uzabil și util, care să răspundă rapid nevoilor.

Dragoș Stanca: Mentalitatea statului: cetățeanul e clientul.

Iulian Stanciu: Exact. Și vedem cetățenii… Și, pe urmă, vedem oportunitatea foarte mare, pentru că — așa cum, iarăși, ministrul polonez a spus-o — în momentul în care ai un grad de neîncredere atât de mare, în momentul în care faci ceva, oamenii vin în spatele tău.

Și, bineînțeles, trebuie și îmbunătățită comunicarea, pentru că… se întâmplă lucruri, se întâmplă în fiecare zi. Așa cum a spus și ministrul Nazare, astăzi se anunță ceva care s-ar putea să fie important pentru bunăstarea tuturor românilor pe termen mai lung. Doar că va trece la „și altele”, pentru că prioritizarea știrilor va fi alta.

Și aș mai vedea o consecință a dezvoltării acestei infrastructuri digitale: economia digitală a României. Ca idee, doar IT&C-ul plus e-commerce reprezintă, în momentul de față, 12% din PIB. Avem în zona de IT&C o pondere mare a unui, să spunem, „loan” de IT. Acolo este o oportunitate foarte mare de a construi produse românești și proprietate intelectuală.

Ca idee, conform unui studiu făcut de Roland Berger, doar eMAG contribuie cu 0,5% la PIB-ul României — tot ecosistemul eMAG. Pentru fiecare om din cei 10.000 angajați în eMAG există alți șapte angajați la parteneri.

Dragoș Stanca: Mi-ar fi plăcut să avem timp să vorbim despre adevăratul patriotism și naționalism, de exemplu cum ne protejăm mai bine playerii locali.

Iulian Stanciu: Povestea domnul președinte al Estoniei despre cei 10 unicorni din Estonia. Deci ce ar însemna să avem 5 companii ca eMAG sau 10 companii ca eMAG în România? Ar însemna o creștere de PIB, o creștere de salarii, o creștere de bunăstare, care s-ar reflecta până la urmă pe orizontală și verticală în economia României.

Dragoș Stanca: Ela?

Elisabeta Moraru: Dacă ar fi să închideți ochii și să vă gândiți la România 20… Robi, 35 o să zic de data asta — și ați vedea o Românie în care 80% din populație, adică 8 din 10 români, au competențe digitale, imaginați-vă cum ar fi societatea noastră. Dacă în 2035 opt din zece companii s-ar putea înființa în 24 de ore, imaginați-vă câte companii nu s-ar mai înființa în alte țări și ar veni aici.

Dacă ar fi să vă imaginați un stat, în 2035, în parteneriat cu jucătorii locali și globali, care are siguranță cibernetică asigurată, care are parteneriate pentru a dezvolta structuri ce apoi se duc mai departe — așa cum fac astăzi colegii noștri din Ucraina sau Moldova — sandbox-uri, așa cum fac colegii din Moldova, cum ar fi țara aceea?

Dragoș Stanca: M-aș muta acolo. Domnule Miruță, concluzii, mesaje-cheie?

Radu Miruță: Să-i răspund Elei: toată lumea ar trebui să înțeleagă că digitalizarea e o prioritate. Și societatea civilă, și mediul politic. Și da — să avem curaj să existe indicatori de performanță în fiecare instituție a statului, în legătură cu bugetul pe care îl primesc de la bugetul de stat, asociați gradului de digitalizare.

Nu mai merge doar cu vorba bună. Digitalizarea, atâta timp cât este un instrument care duce eficiență în absolut toate domeniile, e un instrument pe care trebuie să-l susținem, chiar dacă nu este în propria curte. Da, e mult loc. Și da, României, paradoxal, îi lipsesc mai puține lucruri pentru a face digitalizare decât altor țări — avem unele dintre cele mai bune școli de inginerie software, salarii care atrag, o zonă în care poți construi aproape de la zero o arhitectură, avem multe servicii care pot fi digitalizate și, în această perioadă, avem și bani din PNRR pentru a susține financiar proiectele de digitalizare.

Nu mai există scuza să spunem că „n-avem cu ce”. Avem cu ce. Nu mai sunt în opoziție să spun „să facă guvernul”. Guvernul are cu ce să facă. Rămâne ca, nu știu, în 2035 — cum spunea Ela — să măsurăm cum lucrurile astea s-au făcut, cui au aparținut deciziile și cât s-a livrat. Altfel rămân doar povești despre digitalizare.

Dragoș Pîslaru: Eu, într-adevăr, nu sunt în postura să mai închid ochii și să visez. Eu cred că ce vă spuneam mai devreme — și din cauza timpului n-am apucat să duc până la capăt — trebuie înțeles foarte clar.

Putem să folosim ancora de șapte ani de programare bugetară europeană ca să avem, în sfârșit, planul acela de țară care să ne livreze lucrurile despre care discutăm. Nu mai e vorba de „ce frumos ar fi dacă”. Eu unul, ce fac acum: lucrez să câștig suficientă credibilitate prin implementarea bună a banilor pe care îi avem, ca să propun societății, să vă propun vouă tuturor ca — din ianuarie, februarie — să ne apucăm de programarea 2028–34 într-un mod complet schimbat față de până acum.

Unu: nu mai punem banii naționali separat de cei europeni. Nu mai avem niciun motiv să creăm programe naționale care concurează cu cele europene, fragmentând lucrurile. Doi: nu avem nevoie să așteptăm deciziile din Europa privind negocierea, pentru că avem noi planul pe care trebuie să-l facem. Trei: programare multianuală — dacă ar fi să o facem doar noi, în România, n-o să o facem; dar avem orizontul european de șapte ani.

Avem toate ingredientele ca, împreună, din februarie, să ne apucăm să facem un plan de țară cu o componentă sectorială economică, de sector digital, și o altă componentă — o listă de mari provocări: demografie, capital uman, tehnologie — în care partea de transformare digitală a societății să fie temă centrală.

Nu discutăm de un exercițiu teoretic. E ceva de care ne putem apuca de mâine. Asta e, de fapt, chestiunea. Deci în loc să visăm sau să închidem ochii, eu vreau să-i ținem larg deschiși și să ne apucăm de treabă. Mersi mult!

Dragoș Stanca: Exact așa și e, pentru că abia a început discuția. Este un demers mai degrabă simbolic, pe care — cu efortul financiar al Edge Institute — l-am început astăzi, dar este doar un început. Edge Institute nu are nici măcar un an de activitate. Sperăm ca această platformă de conversație și knowledge să contribuie la schimbarea în bine a României.

Vom face tot ce ține de noi și avem deschiderea pentru toți ceilalți actori responsabili și corecți din societate. Ne vedem — sper — mai devreme decât la anul pe vremea asta. Vom mai face podcasturi, discuții, rapoarte; vom sintetiza toate ideile bune din această întâlnire, vom lua toate reacțiile dumneavoastră… mă uitam pe telefon pentru că vedeam cum curg mesajele și întrebările; ne cerem iertare, dar ziua are doar 12 ore.

Vom prelucra și aceste feedbackuri, le vom transmite, vom face tot ce ține de noi și sperăm să fie începutul unei Românii digitale așa cum ne-o dorim cu toții.