Cuprins:
Analiză comparativă a celor trei valuri ale studiului AtlasIntel pentru Edge Institute
Se spune în popor că cifrele nu mint. Iar atunci când cifrele repetă, cu fiecare ocazie, același mesaj, el devine incontestabil. În România ultimelor șase luni, puține cifre au rămas la fel. Fie că discutăm despre date fiscal-bugetare, sondaje politice sau statistici de altă natură, multe dintre acestea au schimbat „prefixul”. Un lucru rămâne constant în toată această vâltoare, așa cum reiese din cele trei sondaje AtlasIntel pentru Edge Institute din noiembrie 2025, martie și iunie 2026: optimismul digital al românilor persistă cu fermitate, iar imperativul ca autoritățile să acționeze se menține constant.
Și pentru că tot vorbim despre constante, o întrebare pe care am adresat-o în urmă cu șase luni rămâne la fel de actuală acum: este digitalizarea un potențial catalizator pentru noul consens național? Într-o perioadă în care România traversează schimbări peste schimbări, crize și incertitudini, este transformarea digitală un punct de sprijin, un numitor comun pentru proiectul de țară al României? Încercăm să răspundem parțial acestei întrebări în materialul de mai jos, o analiză comparativă care reflectă evoluția percepțiilor românilor asupra transformării digitale în acest ciclu de circa 6 luni.
Optimismul digital nu se erodează; dimpotrivă
De când a schimbat prefixul cu cifra „7”, transformarea digitală se menține constant în același interval. Dacă prin 2024 proporția românilor care considerau digitalizarea benefică sau foarte benefică întrunea o cotă aproximativă de 65%, astăzi 3 din 4 români evaluează digitalizarea în termeni favorabili. Pe cele trei valuri ale studiului nostru, calificativele pozitive urmează o traiectorie ușor neliniară, dar fără rupturi: 72,6% în noiembrie 2025, un vârf de 78,5% în martie 2026 și 75,4% în iunie 2026. Indiferent de conjunctură, așadar, trei sferturi dintre români rămân constant de părere că digitalizarea este, în sine, un lucru bun.
Puține reforme și proiecte de politică publică dețin, în România, asemenea aplomb de legitimitate. Un astfel de capital de proiecție în societate trebuie, fără dubii, convertit într-o agendă solidă de politică publică. Singura mișcare notabilă este revenirea percepțiilor negative la 11,2% în iunie, după ce coborâseră la 4,2% în martie, un semnal că entuziasmul, deși rezistent, nu este nelimitat și are nevoie de confirmări concrete pentru a se menține.
Competențele digitale, „călcâiul lui Ahile” al digitalizării
Noul val din studiul AtlasIntel a picat la țanc. Așa cum relevă cel mai recent raport al Comisiei Europene privind Deceniul digital, România a înregistrat, într-un an, un salt timid, de 4%, în materie de competențe digitale de bază în rândul populației. Pe o fundație de circa 3 din 10 români (mai exact, 31%) care dețin un arsenal minim de cunoștințe, aptitudini și atitudini prioritare în era digitală, terenul de progres rămâne major. Românii sunt, însă, ceva mai optimiști cu privire la propriile competențe. Autoevaluarea competențelor digitale se ameliorează consistent de la un val la altul.
Ponderea celor care își descriu competențele drept scăzute sau foarte scăzute se reduce aproape la jumătate, de la 19,1% în noiembrie 2025 la 10,1% în iunie 2026, în timp ce segmentul „mediu” avansează constant (de la 41,1% la 44,4% în acest interval). Vârful de lance al autopercepției pozitive este atins în martie 2026 (47,5% competențe ridicate sau foarte ridicate), cu o corecție minoră în iunie (45,5%).
Dacă tinerii, pe bună dreptate, rămân cei mai optimiști în evaluarea ridicată a propriilor competențe, întrunirea unui nivel mediu de aptitudini digitale se regăsește, la nivel de percepție, și în răspunsurile celor mai vârstnici, circa 7 din 10 persoane cu vârste de peste 60 de ani considerând că le exercită coerent. Diaspora, totodată, reflectă un nivel de autoevaluare de peste 10 puncte procentuale față de media națională în categorisirea propriilor competențe.
De la curier pentru stat la cetățenia digitală: ce înseamnă guvernarea electronică pentru români
Am invocat adesea studiul care ne spune că românii au nevoie, în medie, de o zi de concediu anual pentru a rezolva diverse probleme în relația cu statul. Această fractură între un stat care mai degrabă digitalizează birocrația și cetățeanul care caută ca statul să îi fie mai degrabă pilon de sprijin decât curier între instituții determină o abordare utilitară asupra transformării digitale. Un exemplu ilustrativ arată astfel: sprijinul pentru o paradigmă a digitalizării statului care să elimine prezența la ghișeu a crescut marcant față de noiembrie 2025 (68,7%), a atins 82,3% în martie 2026 și s-a reașezat la 77,5% în iunie. În aceeași măsură, românii vor să renunțe la rolul de „manager de caz”, de poștaș de hârtii între diverse ghișee și secretariate, și consideră prioritară această chestiune într-o proporție de 62,9%, procent ce rămâne constant în aceste trei cicluri. Un pilon emergent în viziunea românilor îl constituie, însă, paralela dintre digitalizare și principii esențiale ale statului democratic, precum transparența: 41,7% includ transparența bugetară automată chiar în definiția digitalizării.
Maturizarea statului digital, un proces prea lent în viziunea românilor
Statul digital românesc și-a atins, ipotetic, de multă vreme majoratul digital. Încă din anii 1990 România avea miniștri dedicați societății informaționale. Litera „D” a fost plasată, de altfel, în acronimul multiplelor agenții și ministere care au avut ca vocație, printre altele, creionarea proiectului digital al României. Procesul a stagnat, însă, iar românii rămân constanți în această privință, chiar dacă percepțiile lor se nuanțează pe măsură ce evoluțiile societale se materializează.
Evaluarea nivelului actual de digitalizare s-a deplasat dinspre „puțin” spre „parțial”. În noiembrie 2025 dominau cei care considerau România „puțin digitalizată” (51,8%); în martie și iunie 2026 răspunsul majoritar devine „parțial digitalizată” (43,3%, respectiv 40,8%). Ponderea cumulată a celor care văd un anumit grad de digitalizare crește de la 35,7% la circa 49–52%, semn al unei percepții treptat mai mature, fără a deveni însă optimistă: doar 8,6% consideră România „destul de” sau „foarte” digitalizată.
Ritmul rămâne, însă, piatra de moară pe care statul digital românesc o poartă pe spinarea sa. Cele mai stridente procente din întregul sondaj, indiferent de val, vizează tiparul acestui ritm. În toate valurile, mai bine de 8 din 10 români etichetează procesul drept „lent” sau „foarte lent” (84,3% → 86,6% → 81,6%). Ușoara relaxare din iunie este însoțită de o creștere, deși periferică, a celor care apreciază ritmul drept rapid sau foarte rapid (de la circa 4% la 6,8%), dar percepția de fond rămâne aceea a unui stat care avansează prea încet în raport cu așteptările proiectate.
Este digitalizarea o „sabie cu două tăișuri” din perspectiva cetățenilor? De la timpul câștigat la securitatea datelor
Digitalizarea ca proces, în viziunea românilor, exercită numeroase merite. Ele rămân constante ca ierarhie în decursul celor trei valuri, însă intensitatea lor crește. „Câștigarea de timp / eliminarea cozilor la ghișeu” devine beneficiul dominant în 2026 (79,1% în martie, 66,0% în iunie), urcând de la cota de 50,5% în noiembrie 2025. Notabil, „comunicarea mai bună cu instituțiile” crește continuu, de la 19,6% la 24,2% și apoi la 33,3%, semn că cetățenii identifică o paralelă din ce în ce mai pronunțată între transparență și politica digitală a țării.
Riscurile ajung și ele, însă, în prim plan. Dacă în noiembrie 2025 temerile dominante ale românilor vizau mai degrabă chestiuni de factură socio-economică, (afectarea categoriilor vulnerabile, pierderea locurilor de muncă, dependența de tehnologie) un nou trend s-a pronunțat începând cu martie 2026. În prezent, aceste temeri vizează într-o proporție masivă siguranța datelor cu caracter personal: accesul neautorizat la datele personale devine riscul principal (56,9% în martie, 52,3% în iunie) pe care românii îl percep, urmat de dependența de rețelele sociale și de teama legată de dezinformare. Un dublu simptom determină acest diagnostic al respondenților, în viziunea noastră: absența unui centru de comandă care orchestrează efortul digital al țării și, desigur, absența unui punct comunicațional care creează adeziune strategică în societate și adresează cu prisosință temerile publice.
Infrastructură da, instituții... ba
Harta evaluării aspectelor-cheie ale digitalizării este remarcabil de stabilă și pune în lumină un contrast izbitor. Calitatea internetului rămâne punctul forte incontestabil (78–80% „bună” sau „foarte bună” în toate valurile). La polul opus, digitalizarea instituțiilor publice este constant veriga slabă, deși cu o ușoară ameliorare a percepției: ponderea „proastă/foarte proastă” scade de la circa 65% în noiembrie la aproximativ 51% în iunie. Românii accesează constant servicii digitale din sectorul privat, acestea le șlefuiesc standardele, în timp ce statul continuă să rămână un actor periferic în această ecuație. Decalajul de experiență explică, astfel, o bună parte din tensiunea generală.
Deși percep digitalizarea la nivel instituțional în termeni lacunari, românii înțeleg, totuși, arhitectura de guvernanță digitală. Din această perspectivă, întrebați ce roluri exercită fiecare actor relevant în ecuația instituțională a statului român în accelerarea transformării digitale a țării, românii conturează o ierarhie concludentă și pertinentă. Se remarcă, totuși, niște fluctuații. Rolul Guvernului României și prim-ministrului ca prim pilon în transformarea digitală întâmpină un decalaj de 10 puncte procentuale în acest nou val, în timp ce rolul partidelor crește cu mai bine de 8%, iar rolul Uniunii Europene cu peste 4%. Desigur, criza politică pe care România o traversează își face resimțită prezența și în acest context.
Preferința pentru online se consolidează
Puși să aleagă între versiunea online și versiunea analog a unor servicii, respondenții exprimă o preferință covârșitoare pentru opțiunile virtuale. Cu precădere în materie de interacțiune cu statul, opțiunea contactului virtual a întâmpinat un salt în percepția românilor. Unul dintre cele mai informative rezultate ale studiului privește alegerea dintre online și fizic. Preferința pentru interacțiunea online cu statul s-a consolidat puternic în 2026: pentru servicii precum programarea la spitalul de stat sau obținerea documentelor de la primărie, ponderea celor care plasează printre preferințe varianta online a urcat de la circa 33%, respectiv 77% (noiembrie 2025) la 82%, respectiv 87% în iunie 2026. Singura excepție constantă o reprezintă achiziționarea bunurilor de folosință îndelungată, unde majoritatea preferă în continuare experiența fizică (circa 74%).
Tiparul este clar și transversal, inclusiv în segmentele considerate atipice în această privință: la persoanele de peste 70 de ani, 99,7% preferă programarea online la spital; în mediul rural, 84,4% preferă obținerea online a documentelor. Pentru cetățean, practic, serviciile online sunt o formă de autonomizare, de îndepărtare de portretul deja ritualic al ghișeului. Ele mai reprezintă, totodată, și un stimulent important pentru o bună diviziune a timpului personal. În această privință, preferința pentru servicii electronice promite să continue să se amplifice, în timp ce numărul de utilizatori activi de servicii e-guvernamentale rămâne cu aproape 40 de puncte sub media europeană, la o proporție de o treime din populație.
Utilizare, satisfacție și bariere
O altă constantă pe care cele trei valuri ale studiului o subliniază la unison o reprezintă accesarea serviciilor virtuale deja existente. Rata de utilizare a serviciilor publice digitale este stabilă și ridicată: 76,4% (noiembrie 2025), 74,6% (martie 2026) și 77,6% (iunie 2026). Structura serviciilor se modifică însă: plata taxelor rămâne pe primul loc, în timp ce programarea pentru carte de identitate sau pașaport devine al doilea serviciu ca frecvență (49,6% → 50,7%), iar obținerea de acte crește (26,3% → 32,7%).
Satisfacția urmează aceeași traiectorie neliniară pe care o urmează și percepția generală. Ponderea celor mulțumiți avansează de la 53,7% noiembrie la un vârf de 70,9% în marti), pentru a coborî la 61,9% în iunie. Concomitent, atât nemulțumirea (5,0% → 15,5%), cât și segmentul „foarte mulțumit” (6,8% → 16,0%) se extind, reflectând o polarizare a experienței: tot mai mulți utilizatori raportează fie experiențe foarte bune, fie experiențe clar negative, în detrimentul zonei intermediare. Inexistența unui model unitar de design pentru servicii digitale centrate pe cetățean, precum și absența unor ghiduri dedicate tranziției digitale a serviciilor constituie posibile explicații pentru aceste fluctuații.
Dincolo de aceste două chestiuni, însă, cetățenii invocă și existența altor bariere structurale. Percepția asupra acestora a fluctuat la rândul său. Dacă în noiembrie cetățenii spuneau, în proporție de aproape o treime, fie că procesul de înregistrare este prea complicat, fie că nu știu să folosească aceste platforme, motivele cele mai citate astăzi pentru neaccesarea serviciilor devin, detașat, dificultatea de a folosi aplicațiile (53,7%), cererea redundantă de acte (23,5%) și obligativitatea prezenței fizice (19,2%). Problema de design și de execuție a acestor proiecte devine cu atât mai pronunțată.
Fluxul priorităților digitale: De la aspirații simbolice la obiective utilitare
Pentru că țara traversează, în plan socio-economic, perioade dificile, nevoile primare revin în prim planul ierarhiei. De aici reiese și fluctuația în materie de percepții. În noiembrie, spre exemplu, românii manifestau o predilecție pentru votul online, mai bine de 2 din 5 respondenți creditând cu titlu prioritar această chestiune. În prezent, însă, mai puțin de 3 din 10 români manifestă interes prioritar pentru această opțiune, preferința îndreptându-se spre servicii care produc economii de timp cotidiene: programarea la spital cu dosar medical accesibil online (50,3% → 52,5%), o aplicație unică pentru toate documentele personale (53,7% → 40,5%), rețetele medicale online (37,8% → 41,7%) și înmatricularea vehiculelor (33,8% → 41,2%). Aceste răspunsuri constituie și un bun barometru pentru climatul social: chestiunile ideatice prind mai mult contur în perioade mai degrabă apropiate de cicluri electorale și în momente mai degrabă fertile pentru spațiul public.
Decalajul virtual și „digitalizarea cu două viteze”
Tehnologia încă este un accelerator al excluziunii în România, în absența unei politici digitale structurale. Cele patru variabile socio-demografice (vârsta, educația, mediul de rezidență și venitul) pe care acest studiu le vizează ilustrează fidel această realitate. De pildă, rata de utilizare a serviciilor publice digitale coboară de la 96% la tinerii de 18–29 de ani la 48,2% la cei de peste 70 de ani, de la 90% în urban la 61,5% în rural, de la 88,5% la cei cu studii superioare la 74,4% la cei fără și de la 89,2% la veniturile mari la 68,2% la cele mici.
Cetățeanul care nu accesează servicii virtuale, întrunind un profil tipic de vârstnic, fără studii superioare, provenind din mediul rural, cu venituri reduse, reprezintă întocmai segmentul demografic pentru care transformarea digitală ar putea constitui un salt personal, profesional și chiar societal. De la o perspectivă solidă de autonomizare la depășirea unor bariere care vizează interacțiunea cu statul și accesul la servicii care, analog, sunt trunchiate de către diverse bariere, inclusiv geografice, tehnologia ar putea deveni pentru acești cetățeni o forță a incluziunii.
Concluzie – Podul digital dintre stat și cetățeni
Dacă cele trei valuri din studiul AtlasIntel pentru Edge Institute transmit un mesaj unitar, acesta sună cam așa: pentru români, digitalizarea nu este un buzzword. Nu e nici o noțiune abstractă, bună strict de discursuri reflexive și promisiuni incongruente. Digitalizarea este, de fapt, structura de rezistență a podului pe care trebuie să îl construim între cetățean și stat. Podul de încredere, de responsabilitate, de coeziune între români și instituții este și pilonul de infrastructură vital oricărui proiect de țară credibil. Iar acest pod trebuie să fie construit rapid, pentru că, așa cum arată și datele noastre, în ultimele șase luni percepția lentorii acestui proces a continuat să se mențină la o cotă covârșitoare.
Românii au, într-adevăr, o perspectivă utilitară asupra transformării digitale. Pentru ei, digitalizarea înseamnă servicii funcționale la un click distanță, facilități în contactul cu sectorul public și importante economii de timp. Mai înseamnă, însă, ceva, iar datele o spun clar: înseamnă o transparență sporită, înseamnă autonomie individuală, înseamnă politici bazate pe date. România traversează nu numai o criză politică, ci și o criză de viziune. Iată cum digitalul creează un context fertil pentru acoperirea acestei lacune.
Valul curent include 2.002 respondenți, date colectate între 17–21 iunie 2026. Analiza comparativă integrează valurile anterioare. Toate cele trei valuri folosesc aceeași metodologie Atlas — recrutare digitală aleatorie — cu o marjă de eroare de ±2 p.p. la un nivel de încredere de 95%.
ⓘAcolo unde formularea întrebărilor sau lista de opțiuni s-a modificat între valuri, comparația valorică este orientativă.