Cuprins:
Săptămâna trecută au ieșit din laboratoarele Comisiei Europene și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică două evaluări: raportul anual în baza Deceniului Digital, care include și rapoarte pentru fiecare stat membru, inclusiv România, respectiv Digital Government Outlook. După aceste documente-cheie care ne indică temperatura apei în materie de transformare digitală la nivel mondial, România traversează un (nou) moment de cumpănă. Cum transformarea digitală este acest bloc cu bulină roșie care este în pericol să cadă la orice cutremur politic, rămâne de văzut cât de afectată îi va ieși structura de rezistență din ce se întâmplă în această perioadă.
Ultimul loc în UE. Media europeană: 55.6%. Decalajul e cel mai sever în rural (20.99%) și la vârstnici (6.17% la 65–74 ani).
România obține 0.06 din 1 la integrarea AI în serviciile publice. Media OCDE: 0.67. Aproape de scorul din oficiu.
Paradox: România e lider UE la conectivitate fixă (FTTP 95.7%), dar 5G stagnează la aproape jumătate din media europeană.
Cloud: 15.5% vs 39% UE. Analiză de date: 21.9% vs 33.3% UE. România nu are niciun unicorn în sectorul digital.
Serviciile există (scor 62.75, +20.2% față de 2023), dar cetățenii nu le adoptă. Media UE la utilizare efectivă: 74.71%.
50% din cele 8 recomandări din 2025. Doar 11 ținte naționale stabilite, dintre care 36% aliniate cu obiectivele UE 2030.
83% din țările OCDE și 67% din candidatele au cel puțin o instituție responsabilă de AI în sectorul public. România nu se numără printre ele.
Doar unul din patru state OCDE verifică sistematic dacă proiectele digitale finalizate au livrat rezultatele promise. Evaluarea post-implementare e cvasi-absentă.
Standardele de confidențialitate există aproape universal, dar practicile operaționale de management al datelor nu țin același ritm.
În contextul formării noului Guvern, nu putem să nu ne întrebăm ce se dorește pe acest subiect și cum se aliniază viziunea propusă cu direcțiile europene și cele ale țărilor care fac parte din OCDE. Am folosit intenționat acest reflexiv pasiv al verbului „a dori” pentru că, până acum, responsabilitatea acțiunii a rămas neatribuită în materie de digitalizare. Sigur că, la nivel formal, nu ne-a lipsit o figură căreia să-i fie pus în brațe acest portofoliu: de la miniștri, la vicepremieri și (mai nou) la propuneri de miniștri delegați, la directori de autorități. Ce a lipsit? Legitimitatea politică și resursa umană pentru a prioritiza, a orienta, a conduce, a alinia, a armoniza, a monitoriza și a evalua ce se întâmplă în materie de transformare digitală și, mai nou, în materie de inteligență artificială.
Pornind de la Digital Government Outlook și Raportul României în contextul Deceniului Digital, analizăm în detaliu care sunt trendurile globale și unde se situează țara noastră în acest ecosistem.
Guvernanța ca fir roșu și soluție pentru fragmentarea instituțională
Dacă există un fir roșu care traversează simultan raportul Comisiei, raportul OCDE și toate cercetările Edge Institute din ultimul an, acela este guvernanța. Pentru prima dată de când se realizează aceste evaluări în marja Deceniului Digital, guvernanța este menționată de 5 ori în raportul de țară al Comisiei, care identifică explicit faptul că este nevoie de o „strategie cuprinzătoare de digitalizare susținută de voință politică fermă, finanțare sustenabilă post-RRF, un cadru de reglementare coerent, expertiză solidă în TIC și o structură de guvernanță bine definită” (p.2), ba chiar merge mai departe și subliniază că este crucial ca „această structură de guvernanță să fie concepută pentru continuitate instituțională, protejând obiectivele digitale pe termen lung de ciclurile politice pe termen scurt.” (p.27)
OCDE diagnostichează la nivel global tot o problemă de guvernanță: „Indicele de Guvernanță Digitală din 2025 arată că guvernanța digitală a guvernelor este puternic orientată spre planificare: strategiile sunt solide, mandatele sunt mai clare ca oricând, iar evaluarea ex-ante este răspândită. Ceea ce rămâne slab este capacitatea de a itera, evalua și adapta odată ce livrarea a început.” (p.24)
Pentru România, care nici măcar nu are o strategie de digitalizare actualizată, ci doar o foaie de parcurs pentru Deceniul Digital ce nu a mai fost revizuită din 2023, subiect despre care am mai scris pe larg și anul trecut, concluzia OCDE nu poate decât să ne alarmeze: dacă țările cu strategii bune eșuează la implementare, o țară fără o viziune, direcție și arhitectură clară de decizie are un nivel de risc mult mai ridicat.
„Guvernele nu duc lipsă de inițiative individuale, instrumente de politică publică sau componente digitale. Ce le lipsește este coerența instituțională care să facă aceste elemente să se consolideze reciproc.”
„Sisteme de date care nu pot fi partajate, infrastructură construită dar neadoptată, investiții aprobate dar neevaluate, inteligență artificială implementată dar negestionată și servicii concepute dar neconectate. Fiecare dintre acestea este un simptom al aceleiași condiții de fond.”
Fragmentarea este reiterată și de Comisia Europeană, care mai adaugă și faptul că fiecare instituție a preferat să investească în propria soluție insulară. Consecința directă, așa cum este văzută de la nivelul Comisiei: „Instituțiile românești continuă să fie incapabile să își respecte propriile obligații legale naționale privind aplicarea principiului o singură dată” (p.20), acel principiu care stipulează că cetățeanul nu trebuie să furnizeze statului date pe care acesta din urmă le are deja.
Deci, în timp ce strategia despre care vorbeam mai sus este un document programatic, ce ne lipsește, atât ante cât și post adoptare strategie, este coordonarea la nivel central. Alături de Digital Nation, propuneam în octombrie 2025 un model de guvernanță în patru niveluri, model cu care cei care ne citesc sunt familiarizați: Viceprim-ministru pentru Transformare Digitală cu mandat politic puternic; un Government Chief Information Officer (GCIO) cu rol de continuitate profesională; un Consiliu Digital interministerial cu decizii obligatorii; o agenție de implementare agilă. Lanțul de comandă trebuie să fie scurt și clar, sub aceeași umbrelă instituțională.
Raportul Comisiei din 2026 validează, cel puțin parțial, același model, recomandând ca viitoarea strategie să fie coordonată „la un nivel politic înalt, de exemplu de către Viceprim-ministrul României responsabil cu digitalizarea.” (p.27)
OCDE dă exemple concrete pentru consolidarea guvernanței la nivel central, cum ar fi Regatul Unit, care în ianuarie 2025 a unit Government Digital Service, Central Digital and Data Office și incubatorul de AI într-un singur Centru Digital al Guvernului „cu un mandat care acoperă strategia, sprijinul pentru livrare și guvernanța AI la nivelul tuturor departamentelor – o abordare concepută pentru a reduce distanța dintre direcția centrală și livrarea de zi cu zi.” (p.26)
Digital Service
& Data Office
AI
Digital Centre
Trendul global este întărirea guvernanței digitalizării și plasarea acesteia aproape de centrul guvernului. Țările au înțeles că trebuie să strângă rândurile, iar România nu trebuie să fie excepția de la această direcție globală, pe care nu o mai recomandă numai Edge Institute și OCDE, ci și Comisia Europeană și o validează modul de abordare ales de alte state, inclusiv unele mai mature digital.
Mai specific, guvernanța este un subiect care nu poate fi ocolit nici atunci când vorbim de inteligența artificială sau de proiecte specifice cum este portofelul european de identitate digitală, așa cum am reiterat noi în „Doi pași făcuți, cinci pași de făcut”, dar și autorii rapoartelor antemenționate: „Dezvoltarea soluției portofelului european de identitate digitală este în fază incipientă, cadrul de reglementare privind guvernanța necesar lipsind încă, iar soluția tehnică nefiind încă dezvoltată” (Comisia Europeană, p. 24) și „Instrumentele de guvernanță trebuie să fie implementate activ, menținute continuu și integrate în procesul decizional zilnic pentru a genera îmbunătățiri susținute ale maturității în domeniul AI și ale rezilienței digitale” (OCDE, p. 112)
Inteligența artificială și ambițiile României nedublate de măsuri de punere în aplicare
România vorbește despre oportunități și ambiții regionale în sfera inteligenței artificiale. Discursul este, totuși, deconectat de la realitatea din teren: avem o economie care a început foarte timid să adopte această tehnologie și un stat care nu și-a definit clar, la nivel operațional, rolul față de AI și nici măsurile concrete prin care va ajunge la nivelul de ambiție promovat public. Această tranziție cu consecințe structurale trebuie să fie dublată, pe lângă guvernanța de care aminteam mai sus, de capacitate instituțională, de competențe, de ghiduri pentru orientarea folosirii, de investiții și măsuri aplicate.
În fapt, deși România are o strategie pentru AI, realitatea este că implementarea a rămas un deziderat, chiar și la mai puțin de un an de expirarea strategiei, ceea ce ne indică faptul că ne aflăm tocmai în capcana pe care o menționa OCDE, a statelor care au strategii dar se pierd la capitolul implementare, monitorizare, iterație și corectare a direcției. Nu este surprinzător faptul că OCDE pune România în sacul cu țările care nu au o instituție desemnată pentru implementarea strategiei privind AI, în condițiile în care 83% dintre țările OCDE și 67% dintre țările candidate au cel puțin o instituție responsabilă de guvernarea folosirii AI în sectorul public, iar „aceste organisme joacă roluri centrale în elaborarea standardelor, asigurarea supravegherii etice, ghidarea practicilor de achiziții și gestionare a riscurilor, precum și în traducerea intențiilor de nivel înalt în decizii operaționale.” (p. 115)
O nuanță merită menționată: de la colectarea datelor OCDE (ianuarie 2023-decembrie 2024) și până astăzi, România a adoptat un memorandum care acoperă responsabilități de supraveghere și notificare în contextul AI Act, un mandat limitat și insuficient în raport cu complexitatea subiectului ce se dorește a fi adresat.
Integrarea AI în serviciile publice digitale este sinonimă cu proactivitatea statului în relație cu cetățenii, capitol la care România obține 0.06 din 1 după evaluarea OCDE, un scor care se apropie mai degrabă de punctajul din oficiu, într-un peisaj în care media țărilor membre OCDE este de 0.67.
O direcție pe care Franța a ales să meargă și care ar putea funcționa și pentru noi este cea de a dota, redenumi, reorganiza și capacita Autoritatea pentru Digitalizarea României cu competențe și resurse pe partea operațională a folosirii AI în administrația publică.
existentă
operaționale
dedicate
cu mandat AI
Pune-l să cânte, dar nu-i da cobza : transformare digitală și integrare AI fără resursa umană necesară
To be or not to be? To build or to buy?
Două întrebări existențiale, la ultima dintre ele statul răspunzând deseori cu to buy atunci când e vorba de proiecte de digitalizare. Așa cum subliniază și OCDE, problema apare când externalizarea trece de un anumit nivel: externalizarea fără capacitate internă suficientă pentru a o guverna este o formă de abandon instituțional: „Dacă guvernele externalizează prea mult, pot pierde cunoașterea internă și capacitatea de judecată necesare pentru a defini ce vor cu adevărat, a evalua dacă primesc ce au comandat, a responsabiliza furnizorii și a adapta sistemele când circumstanțele se schimbă.” (p.95)
Știm cu toții povestea despre numărul de specialiști în domeniu din ADR, număr din două cifre, prima cifră fiind 1. Există un ciclu vicios în capacitatea tehnică a statului român: statul nu poate atrage specialiști tehnici buni pentru că nu poate/vrea să plătească competitiv; fără specialiști buni intern, proiectele sunt concepute și supravegheate deficitar; proiectele deficitar supravegheate livrează soluții sub-optimale sau fragmentate; soluțiile sub-optimale nu demonstrează valoarea digitalizării și reduc apetitul politic pentru investiții sustenabile în capacitate umană; reducerea acestor investiții perpetuează incapacitatea de a atrage specialiști. Fragmentarea peisajului, dependența de contractori externi și rata scăzută de adopție a serviciilor digitale de către cetățeni sunt toate consecințe ale aceluiași mecanism.
Ieșirea din acest ciclu se produce printr-o decizie politică de a trata capacitatea tehnică internă a statului ca o chestiune de securitate națională și de suveranitate. Așa cum subliniază și OCDE, capacitatea tehnică internă nu înseamnă că statul trebuie să angajeze echipe care să scrie cod de la zero pentru toate sistemele sale informatice, ci că statul trebuie să aibă, în interiorul instituțiilor sale, suficienți specialiști calificați pentru a îndeplini patru funcții esențiale pe care nu și le poate delega unui contractor privat fără a-și pierde controlul asupra propriilor sisteme:
- Definire arhitectură și standarde. Statul are nevoie de arhitecți de sisteme cu experiență care să definească arhitecturile de referință, standardele de interoperabilitate, cerințele de securitate și principiile de design pe care toate soluțiile achiziționate trebuie să le respecte.
- Achiziții tehnologice informate. Caietele de sarcini pentru sisteme informatice complexe trebuie scrise de oameni care înțeleg tehnologia la nivel suficient de profund pentru a specifica ce vor cu precizie, pentru a detecta ambiguitățile exploatabile și pentru a evalua critic ofertele tehnice primite. Un caiet de sarcini prost scris este un contract prost, ori un contract prost este o sursă garantată de costuri suplimentare, litigii și soluții care nu funcționează conform așteptărilor.
- Supraveghere și recepția tehnică. Pe durata implementării unui proiect și la recepția lui, statul are nevoie de oameni capabili să evalueze independent dacă ce s-a livrat corespunde cu ce s-a comandat din perspectiva calității tehnice reale, a securității, a performanței.
- Întreținerea și evoluția sistemelor. Orice sistem informatic complex necesită, după implementare, actualizări, corecții, adaptări la cerințe legislative noi și îmbunătățiri continue. Dacă statul nu are oameni care înțeleg arhitectura internă a sistemelor proprii, orice modificare devine o nouă licitație sau o dependență perpetuă față de contractorul original.
„În spectrul posibilităților, răspunsul corect nu este alegerea unei abordări în detrimentul celeilalte, ci găsirea unui echilibru deliberat. Guvernele au nevoie de suficientă expertiză internă pentru a-și defini clar nevoile, a achiziționa în mod responsabil, a gestiona eficient furnizorii și a menține supravegherea pe întreaga durată a unui contract. Furnizorii externi pot apoi completa această capacitate internă, fiind utilizați în mod strategic pentru competențe sau capacități specifice, și nu ca substitut pentru expertiza de bază pe care guvernele ar trebui să o dețină ele însele.
Pe măsură ce adoptarea IA se accelerează, întrebarea privind ce ar trebui să dezvolte guvernele intern și ce ar trebui să achiziționeze extern devine tot mai stringentă. Sistemele de IA necesită supraveghere continuă, adaptare și guvernanță, nu doar o implementare inițială. Guvernele care nu dispun de expertiză internă în domeniul IA riscă să adopte sisteme pe care nu le înțeleg pe deplin, nu le pot evalua eficient și nu le pot ajusta atunci când acestea produc rezultate slabe sau dăunătoare.”
Formarea noului guvernului poate fi o oportunitate de a adresa problemele structurale pe care le-am expus mai sus, ocazie cu care reiterăm și cei cinci pași pe care i-am propus în cel de-al doilea apel pentru transformare digitală:
Cu mandat clar dedicat accelerării digitalizării serviciilor publice.
Cu rang de secretar de stat (rang pe care poziția de președinte ADR deja îl comportă), la cârma unui ADR reformat, plasat la Centrul Guvernului, apolitic, cu un mandat tehnic clar stabilit și o capacitate organizațională solidă a instituției în formula sa reformată.
Extinderea rolului și structurii Consorțiului acestei structuri, printr-un calendar lunar de ședințe obligatorii și adopția unor decizii cu caracter obligatoriu, executiv, respectiv adoptarea legislației necesare operaționalizării acestei măsuri.
Unitate dedicată de minimum 20 de specialiști cu un singur lider, inspirată din modelul suedez, model care va fi ilustrat și în studiul Edge Institute în urma schimburilor de bune practici efectuate cu Agenția pentru Guvernare Digitală din Suedia, ca prim pilot al modelului. Reușita acestui mod de lucru trebuie să fie la baza reorganizării ADR dintr-un intermediar între fondurile europene și administrație, într-un orchestrator al digitalizării serviciilor publice, prin crearea unui Digital Delivery Unit, pornind de la modelul echipei dedicate portofelului digital guvernamental, care să activeze drept structură de implementare a unor inițiative și reforme digitale la nivelul administrației publice centrale. Precedentul există și în România: o echipă de tip delivery unit, cu expertiză internațională, a funcționat la Palatul Victoria în 2014 și a contribuit la lansarea Spațiul Privat Virtual (SPV) al ANAF.
AI-ul este deja folosit pe scară largă fără să știm adopția reală în administrație sau educație, fără ghiduri, fără cadru, fără o capacitate operațională consistentă. Cinci livrabile: un ghid obligatoriu de utilizare AI în administrația publică adoptat prin HG, un framework pentru achizițiile publice de produse AI integrat în procedurile ANAP, minimum două programe pilot în servicii publice cu raportare publică și indicatori de eficiență, inaugurarea sandbox-ului național de reglementare AI înainte de august 2027 și un program național de alfabetizare AI în administrația publică. Conformarea cu obligațiile UE – lege privind măsuri de punere în aplicare, ANCOM operațional, termene Digital Omnibus – rămâne pragul minim obligatoriu.
Între guvernare și guvernanță, priorități și capacitarea statului de a livra ce își propune, alegeri asupra mecanismelor, rolurilor și responsabilităților, cetățeanul de rând nu poate decât să spere că va ajunge și la el mult promisa digitalizare. Și servicii publice proactive, dacă nu îndrăznim să cerem prea mult.
10 insights: Comisia Europeană, Digital Decade country report – Romania (2026)
- România a adresat doar 40% din cele 15 recomandări emise de Comisie în 2024, 50% dintre cele 8 recomandări din 2025 și a stabilit doar 11 ținte naționale, dintre care 36% sunt aliniate cu obiectivele UE 2030.
- România este lider UE la conectivitate fixă (acoperire VHCN 95,9%, FTTP 95,7%), dar 5G stagnează la 46,8% față de media UE de 94,3%.
- Doar 27,7% din populație are competențe digitale de bază, ultimul loc în UE, față de media europeană de 55,6%. Decalajul este cel mai sever în mediul rural (20,99%) și la vârstnici (6,17% pentru grupa 65–74 ani).
- Serviciile publice digitale cresc rapid (scor 62,75, creștere de 20,2% față de 2023), dar rămân sub media UE de 82,3. Doar 26,91% din populație folosește efectiv aceste servicii, față de 74,71% media UE.
- Peisajul serviciilor publice digitale s-a dezvoltat fragmentat, fiecare instituție și-a construit propria soluție, iar instituțiile nu respectă principiul „o singură dată", deși acesta este prevăzut în legislația națională.
- Doar 3,1% dintre companii folosesc AI (media UE: 13,5%), 15,5% folosesc cloud (media UE: 39%) și 21,9% folosesc analiză de date (media UE: 33,3%). România nu are niciun unicorn în sectorul digital.
- România formează mulți specialiști ICT (6,9% din absolvenții de studii superioare), dar nu îi reține. Numărul specialiștilor angajați stagnează la 2,8%, iar eliminarea facilităților fiscale pentru sector agravează situația.
- Cheltuielile de cercetare-dezvoltare reprezintă doar 0,52% din PIB în 2023, printre cele mai scăzute din UE. Cheltuielile R&D în ICT constituie 23,86% din totalul cheltuielilor de afaceri R&D, tot printre cele mai mici din UE.
- România a alocat 22% din planul de redresare și reziliență (5,8 miliarde EUR) pentru digital și are un portofoliu activ de proiecte mari. Impactul real este așteptat abia după 2026.
- Coordonarea politică la cel mai înalt nivel (spre exemplu, a unui Vicepremier dedicat) a implementării unei strategii de digitalizare trebuie să fie o prioritate.
10 insights: OCDE, Digital Government Outlook (2026)
- Guvernele au construit fundațiile digitale (infrastructuri partajate, sisteme interoperabile, cadre de date deschise) dar provocarea acum este să treacă de la aceste fundații la impact transformațional real pentru cetățeni și companii.
- Doar 63% dintre instituțiile publice din țările OCDE partajează efectiv date prin sistemele naționale de interoperabilitate, componentă critică pentru servicii proactive. Standardele de confidențialitate există aproape universal, dar practicile operaționale de management al datelor nu țin același ritm.
- Identitatea digitală este larg disponibilă, dar adopția rămâne scăzută. Problema este încrederea și ușurința de utilizare care să determine cetățenii să o adopte efectiv.
- Guvernele planifică și finanțează mai bine proiectele digitale, majoritatea evaluează proiectele înainte de lansare și alocă fonduri dedicate, dar evaluarea post-implementare este cvasi-absentă: doar unul din patru state OCDE verifică sistematic dacă proiectele finalizate au livrat rezultatele promise.
- Finanțarea digitală în etape, cu învățare incrementală, produce rezultate mai bune decât finanțarea monolitică. Guvernele care adoptă această abordare se adaptează mai ușor la tehnologii noi și evită erorile costisitoare blocate în contracte mari.
- Competențele digitale ale funcționarilor publici sunt o criză ignorată: doar șase state OCDE au o strategie dedicată pentru dezvoltarea acestor competențe. Fără oamenii potriviți, guvernele nu pot superviza utilizarea responsabilă a AI și nu pot susține reformele digitale pe termen lung.
- AI este deja folosită în cel puțin un domeniu guvernamental în aproape toate statele OCDE și majoritatea au strategii, organisme de supraveghere și programe de formare dedicate. Trecerea de la experimentare la integrare sistematică a început.
- Sprijinul practic pentru achiziționarea AI este disponibil în doar puțin peste jumătate din statele OCDE. Fără acest suport, guvernele gestionează deficitar relațiile cu furnizorii, drepturile asupra datelor și costurile pe termen lung.
- Doar 28% dintre state evaluează sistematic impactul utilizării AI în guvern. Fără această măsurare, nu există capacitatea de a distinge pilotele promițătoare de soluțiile pregătite pentru implementare la scară largă.
- Standardele de servicii publice centrate pe utilizator sunt răspândite, dar aplicate inconsistent. Doar 28% dintre state măsoară sistematic povara administrativă pe care serviciile o impun utilizatorilor, iar buclele de feedback pentru îmbunătățire continuă rămân excepția.
