Cuprins:
Nici nu s-a răcit bine tastatura după ultimele retușuri efectuate la ediția revizuită a acestui articol, că ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului a ieșit cu o declarație care setează excelent cadrul:
"Ne putem propune orice în strategiile de digitalizare, dar, dacă nu răspundem la întrebarea cu cine facem această transformare digitală, nu se va întâmpla."
Elefantul din cameră: atacul cibernetic asupra sistemelor informatice ale Agenției naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) de săptămâna trecută, clonarea site-ului ghișeul.ro și atacul asupra aplicației Achiziții Beneficiari Privați a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
La o săptămână după atac, toate sistemele informatice ale ANCPI rămân indisponibile, iar instituția asigură publicul că datele nu au fost compromise și că serviciile vor fi reluate treptat. Invitat la Radio România Actualități, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean transmite că autorii prezumați, gruparea ByteToBreach, sunt actori motivați financiar, activi de aproximativ un an, care provoacă daune, criptează sau șterg baze de date și apoi solicită răscumpărări.
Dincolo de cronologia incidentului, declarațiile directorului DNSC conturează tema acestui articol: capacitatea internă a statului. Dan Cîmpean a explicat că atacatorii exploatează, de regulă, o succesiune de vulnerabilități (credențiale compromise, parole slabe, software neactualizat), pe care Directoratul le semnalează zilnic prin alerte, dar pe care nu le poate remedia pentru că DNSC nu are acces la sistemele instituțiilor. Responsabilitatea directă a administrării revine, deci, fiecărei instituții în parte și, deși Directoratul detectează zilnic între 20.000 și 50.000 de evenimente care reprezintă potențiale atacuri, apărarea, spune Cîmpean, „este un maraton”, un efort constant pe care specialiștii fiecărei entități trebuie să îl depună.
Securitatea depinde de oamenii și echipele din interiorul fiecărei instituții care administrează și operează sistemele, iar acolo unde statul nu are acești oameni (din diferite motive; pentru că nu îi poate recruta, plăti sau reține) vulnerabilitatea este evidentă.
Întrebarea „cum și cu cine facem digitalizare?” are mai multe unghiuri, dincolo de aspectul securității cibernetice amintit mai sus, și devine cu atât mai presantă cu cât pe agenda imediată se află poate cel mai ambițios și mai sensibil proiect pe care România este obligată să îl livreze: portofelul european de identitate digitală, un proiect care va concentra într-o singură aplicație identitatea și alte atribute oficiale ale cetățenilor, exact tipul de sistem pe care nu ne putem permite să îl construim și să îl operăm fără oameni competenți și responsabili.
Ecosistemul portofelului electronic este gândit ca un sistem de contraponderi în mai multe straturi. Trecem în revistă, cu titlu de exemplu:
- certificarea obligatorie prealabilă
- protecția criptografică a identității
- verificarea și autorizarea părților utilizatoare
- supravegherea continuă și transparența incidentelor
- și, probabil cel mai puternic element: un mecanism de retragere din circulație
Dacă un portofel este compromis ori încetează să mai corespundă cerințelor de securitate, statul membru are obligația să îi suspende fără întârziere furnizarea și utilizarea, să informeze utilizatorii afectați, celelalte state membre și Comisia, iar dacă breșa nu este remediată în termenul prevăzut de regulament, portofelul este retras de pe piață, iar certificarea sa anulată.
Vineri, 17 iulie, într-o întâlnire oficială organizată de Guvernul României pe tema portofelului EUDI, aflam că proiectul se va realiza, în primă fază, exclusiv cu resurse alocate de fiecare instituție și fără a face achiziții publice, avându-se în vedere maparea nevoii de resursă umană și infrastructură. Sprijin pentru implementare va veni din partea Comisiei Europene, prin echipa NiScy, pentru a adapta soluția germană pentru România și din partea ENISA pentru dezvoltarea schemei de certificare.
S-a menționat faptul că este un proiect foarte tehnic, inclusiv din punct de vedere normativ, un cadru care este în dezvoltare și se modifică recurent (actele de implementare vor fi revizuite anual, spre exemplu). Cu cine anume vom adapta și asigura relevanța wallet-ului național?
Este un subiect pe care l-am adresat pe larg într-un material lansat săptămâna trecută, anticipând faptul că proiectul va începe fără resursă umană dedicată.
În continuare vorbim despre portofelul EUDI: ce este acest portofel, care sunt așteptările cetățenilor în legătură cu el și ce ne desparte de a beneficia de tot ce poate oferi un astfel de instrument.
Ce este portofelul electronic de identitate digitală?
„O aplicație în care să existe toate documentele personale (buletin, permis, diplome, istoric medical, etc.) pe care să o pot folosi în relația cu instituțiile sau mediul privat”, adică tocmai un portofel electronic de tipul portofelului european de identitate digitală, este prioritatea pe care au identificat-o românii (53.7%) în materie de digitalizare în luna martie 2026.
În iunie 2026, deși procentul scăzuse, portofelul electronic a rămas în topul acestor priorități identificate.
Puține dintre proiectele politicii digitale europene au fost pregătite cu atâta minuțiozitate precum portofelul european de identitate digitală pe care fiecare stat membru trebuie să îl pună gratuit la dispoziția cetățenilor și rezidenților săi până la sfârșitul anului 2026, potrivit Regulamentului eIDAS 2. Regulamentul vine cu lecții învățate după ce eIDAS 1 nu și-a atins pe deplin potențialul, dar păstrează același deziderat: ca toți cetățenii și rezidenții Uniunii să poată dovedi cine sunt, într-un mod sigur, și în mediul online. România, spre deosebire de alte state, nu are încă o astfel de soluție națională, dar partea bună este că cerințele impuse la nivel european sunt noi, deci chiar și statele care au soluții naționale mature vor trebui să adapteze substanțial portofelul lor (cum e cazul Poloniei, care dezvoltă în paralel cu portofelul existent la care lucrează de mai bine de 10 ani, un portofel care corespunde cerințelor portofelelor EUDI, urmând ca tranziția către cel din urmă să se facă treptat). Deci România mai poate încă să prindă trenul.
Teoretic, portofelul EUDI este o aplicație care conține identitatea și documentele oficiale ale persoanei în format electronic, prin intermediul căreia aceasta le poate prezenta instituțiilor publice ori actorilor privați.
Patru principii îl deosebesc de o simplă reproducere fotografică a actului de identitate:
Utilizarea sa este voluntară, nimeni nu poate fi constrâns să recurgă la el și nici discriminat pentru refuzul de a o face.
Mecanismul divulgării selective permite titularului să dovedească un singur atribut, cum ar fi „împlinirea vârstei de optsprezece ani”, fără a dezvălui nici numele, nici codul numeric personal, nici adresa; este practic un soi de revoluție a practicii curente, în care fotocopia buletinului expune totalitatea datelor personale pentru nevoia de a dovedi un singur fapt.
Portofelul cuprinde o semnătură electronică calificată, echivalentă din punct de vedere juridic semnăturii olografe și gratuită pentru persoanele fizice în scopuri neprofesionale.
Dincolo de datele de identificare, lista atributelor care pot fi stocate în portofel este foarte lungă și poate include atât atribute din partea statului (ex. permisul de conducere) dar și din partea privaților (ex. card de fidelitate).
Utilitatea portofelului poate fi împărțită în 2 categorii principale (listă non exhaustivă):
Autentificare și prezentare de atribute
O singură soluție pentru autentificarea în toate platformele statului și, începând cu finalul anului 2027, ale privaților din sectoare supuse cerințelor de autentificare puternică, precum băncile și operatorii de telecomunicații, dar și pentru marile platforme online. Ai nevoie să demonstrezi că ai peste 18 ani și ai un card de fidelitate pentru a cumpăra alcool online și a beneficia de o reducere? Este suficient să selectezi aceste două atribute direct din wallet.
Prezentare în interacțiune fizică dar fără a mai căra documentele și dosarul cu șină.
Control rutier și trebuie să prezinți actul de identitate și permisul de conducere, dar nu le ai la tine? Poți prezenta ambele documente direct din aplicația de portofel electronic de pe telefon, cu aceeași valoare juridică ca documentele în format fizic.
Față de precedentul Regulament eIDAS, noutatea la eIDAS 2 a fost orientarea spre pilotare și sprijin tehnic pentru statele membre, prin organizarea unor proiecte pilot și dezvoltarea cadrului tehnic de referință a arhitecturii portofelelor, alături de referința de implementare a portofelului EUDI care se bazează pe arhitectură modulară și conține componente reutilizabile dezvoltate în pași incrementali ce pot fi reutilizate în cadrul mai multor proiecte.
Portofelul EUDI este acel point of no return în digitalizarea statului. Una dintre scuzele folosite până acum pentru a digitaliza doar parțial anumite fluxuri a fost tocmai lipsa unei soluții de identitate electronică cu nivel de asigurare ridicat (ROeID având nivelul de asigurare substanțial, de unde și refuzul ANAF de a integra soluția ca metodă de autentificare în sistemele sale). Aceste evaluări indică practic gradul de certitudine cu privire la identitatea utilizatorului. Cu alte cuvinte, eu, ca instituție, nu îmi asum să elimin vizita ta la ghișeu (care are drept obiectiv asigurarea că ești într-adevăr persoana care solicită un anumit serviciu), pentru că nu pot fi sigură că ești cine spui că ești. Portofelul EUDI rezolvă această chestiune, nivelul de asigurare al soluției fiind ridicat și obligația instituțiilor de a-l integra și accepta fiind codificată în regulament. Deci, o singură soluție, nu conturi separate pentru fiecare platformă a statului și nicio scuză pentru a nu digitaliza fluxuri cap-coadă.
Analizăm, așadar, ce anume așteaptă cetățenii europeni de la portofelele electronice și cum facem ca România să nu rateze oportunitatea implementării acestuia.
Așteptările cetățenilor
Potrivit unui sondaj Eurobarometru, 63% dintre cetățenii Uniunii își doresc o soluție unică și sigură de identificare digitală pentru serviciile online, în vreme ce 72% doresc să cunoască modul în care le sunt prelucrate datele personale. Ancheta mondială asupra pasagerilor realizată de IATA în anul 2025 confirmă această tendință: 78% își doresc să aibă în aceeași soluție un portofel digital, pașaportul și carduri de fidelitate pentru a rezerva, plăti și a parcurge diferite proceduri la aeroport.
2.800 de cetățeni din toate statele membre au participat la un studiu recent din care au reieșit diferite priorități pentru întrebuințarea portofelului EUDI. Cele 41 de posibile utilizări ale portofelului au primit scoruri raportate la o medie de 100: un scor de 200 înseamnă de două ori mai important decât media, unul de 50 înseamnă jumătate.
Cinci utilizări au ieșit clar în față, iar trei dintre ele țin de sănătate:
Fiecare grup are, în mod evident, prioritățile lui, deși sănătatea domină peste tot.
Studenții pun pe primul loc accesul la documentele importante, precum situația școlară (194), mai sus chiar decât cardul de asigurare medicală. Oamenii de afaceri valorizează, pe lângă sănătate și semnătura electronică, deschiderea unui cont bancar într-o altă țară din UE și plata prin portofel. Pentru cei peste 50 de ani, înregistrarea datelor din pașaport și depunerea declarațiilor fiscale devin la fel de importante.
Expații, cei care trăiesc și muncesc în altă țară UE, apreciază în mod deosebit deschiderea unui cont bancar transfrontalier și rețetele electronice, reflectând astfel provocările concrete ale vieții departe de țara de origine.
Călătorii frecvenți pun accent, previzibil, pe plata prin portofel și pe înregistrarea datelor din pașaport, alături de nelipsita componentă medicală.
Pensionarii sunt singurul segment la care unele funcții depășesc scorul 200: accesarea dosarului medical ajunge la 256, iar cardul de asigurare și rețetele electronice trec și ele de 240. Pentru ei apare și o nevoie specifică: dovada statutului de pensionar sau a dizabilității (214).
Mesajul cetățenilor este destul de clar și trasează o hartă a priorităților pe segmente, deoarece eșantionul nu este reprezentativ statistic pentru populația UE, iar unele utilizări sunt pur și simplu mai puțin relevante pentru anumite grupuri (spre exemplu, un pensionar nu se va înscrie la facultate).
Dezbaterea publică asupra portofelului european alunecă adesea către dimensiunea transfrontalieră. Or, exemplele naționale arată tocmai că cele mai frecvente cazuri de utilizare sunt cele de acasă. Portofelul înlocuiește, înainte de toate, originalul și copia actului de identitate cerută la orice ghișeu, la bancă, la notar, la operatorul de telecomunicații ori la încheierea unui contract de muncă, entitatea juridică primind numai datele necesare, atestate de stat. El oferă, apoi, așa cum am mai menționat, o autentificare unică la ansamblul serviciilor publice digitale, permite dovedirea vârstei fără dezvăluirea celorlalte date la cumpărarea produselor supuse unei limite de vârstă ori la accesul pe platformele online; pune la îndemâna oricui documentele oficiale, inclusiv în lipsa semnalului, după modelul italian; și face din semnătura calificată gratuită un instrument al actelor curente, de la contractele de închiriere până la împuternicirile dintre particulari.
Ce ne desparte de oportunitățile unui portofel de identitate?
De o nouă aplicație aproape goală, pe care să nu o putem folosi mai nicăieri … nu multe. De un portofel de identitate bine implementat și cu adevărat util? Mai puțin decât s-ar crede la nivel tehnic și mai mult decât ne-ar plăcea la nivel organizatoric.
Punctul de plecare este o obligație europeană, așa cum am menționat, care poate veni la pachet cu sancțiuni și consecințe reputaționale. România nu are încă un portofel operațional, deși în prima jumătate a anului s-au făcut pași importanți pe zona de guvernanță. Prin Decizia nr. 183/2026 a Prim-ministrului, din 12 mai 2026, a fost înființat Comitetul RO EUDIW, un organism interinstituțional consultativ, prezidat de unul dintre viceprim-miniștrii României, având ca membri permanenți Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), cu participarea Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Este, prin natura lui, un spațiu de consens în care deciziile nu sunt obligatorii decât dacă sunt ulterior codificate în legislație primară sau secundară.
În iunie 2026, printr-un comunicat de presă care urmează a fi transpus în legislație, Guvernul a repartizat și rolurile principale din arhitectura ecosistemului. MEDAT devine autoritatea de supraveghere și punctul unic de contact pentru cooperarea transfrontalieră. MAI este furnizorul aplicației mobile (RO Wallet) și al infrastructurii de backend, emite datele de identificare a persoanei (PID) și furnizează atestatele pentru verificarea vârstei. STS cumulează patru roluri tehnice: autoritate de certificare a accesului, furnizor al certificatelor de înregistrare, administrator al registrului părților utilizatoare și furnizor al schemei de atestare.
Repartiția are însă și absențe notabile: pentru moment nu figurează niciun rol pentru RENAR (organismul național de acreditare), pentru Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR, care rămâne autoritatea de supraveghere a furnizorilor calificați de servicii de încredere), pentru Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC, autorul firesc al schemei naționale de certificare) sau pentru Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP, potențial rol implicit pentru protecția datelor personale, dar care ar merita să fie făcut explicit).
Înființarea Comitetului RO EUDIW
Decizia nr. 183/2026 (12 mai) creează un organism consultativ (spațiu de consens) condus de un viceprim-ministru.
Repartizarea Rolurilor Principale
Rolurile cheie din ecosistemul RO Wallet au fost împărțite astfel:
Instituții fără rol definit momentan
Pentru moment, nu figurează în arhitectură entități cheie precum:
Pe partea tehnică, România a ales să adopte și să implementeze soluția germană de portofel EUDI, dezvoltată ca open source. Argumentul este solid ca strategie de tip reuse-first: acces gratuit la codul-sursă, la schemele de certificare și la componente reutilizabile, fără costul construirii de la zero. Nu pornim, de altfel, de la zero nici în privința unor soluții care pot sta la baza portofelului: din iunie 2025 a început emiterea la nivel național a cărților electronice de identitate (peste 1,5 milioane emise într-un an), iar din decembrie 2025 MAI a lansat eIDentity, varianta dematerializată a cărții de identitate, care permite divulgarea selectivă și partajarea datelor printr-un cod QR valabil zece minute. Ambele sunt însă puternic subutilizate, tocmai din cauza lipsei de integrare cu serviciile publice și private, un avertisment care merită reținut.
Adoptarea soluției germane reduce costul inițial, dar nu reduce capacitatea internă de care statul are nevoie: cineva tot trebuie să integreze soluția de portofel, să o opereze la scară de producție și să o mențină în timp.
Întâlnirea antemenționată pe tema portofelului, cea de-a doua din șirul întâlnirilor cu actorii privați și societatea civilă pe acest subiect, a adus informații suplimentare:
publicare documentație wallet în GitHub + site de informare + definire UI/UX
testarea primei versiuni a wallet-ului + sandbox de testare a interoperabilității + teste de interoperabilitate transfrontaliere
lansare versiune beta pentru un grup restrâns de utilizatori + deziderat de certificare (șansele să se întâmple sunt aproape 0)
lansare oficială wallet
Avem un roadmap, avem anunț că va fi deschidere pentru wallet-uri private la un an de la lansarea wallet-ului național, precum și deschidere pentru integrarea unor atribute private în wallet-ul național, dar și cadru legislativ care urmează să fie pus în transparență decizională în luna august.
Așa cum menționam în introducere, cu cât amânăm mai mult adresarea chestiunii resursei umane din interiorul Guvernului (cel puțin recunoașterea că avem o lipsă acută de resursă umană specializată), cu atât ne va fi mai greu și și vom pierde inclusiv potențialul transferului de expertiză de la echipe de tip NiScy care vor sprijini dezvoltarea inițială. Ce ne facem după ce se încheie acest sprijin?
Riscul principal nu este ocuparea unui nou loc rușinos într-un clasament (aspect cu care pare că suntem obișnuiți și resemnați), ci lipsa adopției, adică soluții care există dar nu sunt folosite. Sau folosibile. Ca să nu mai menționăm aspectul de securitate, care este evident, în lumina evenimentelor recente.
Datele Eurostat pentru 2025 sunt elocvente: doar puțin peste 10% dintre români au folosit o soluție de eID în scop personal (deși aveam la momentul colectării datelor soluția ROeID) și abia 1,58% pentru a accesa servicii ale sectorului public. România se situează în mod repetat pe ultimul loc în UE la capitolul utilizare a serviciilor de e-guvernare din indicatorul Deceniului Digital, cu un scor de circa o treime din media europeană.
dintre români au folosit o soluție de eID în scop personal în 2025
au utilizat eID pentru a accesa servicii ale sectorului public
Diagnosticul digitalizării se repetă cuvânt cu cuvânt de aproape un deceniu, din Public Governance Scan-ul OECD din 2016 până la evaluarea din 2023 și raportul realizat de Digital Nation și Edge Institute din 2025, sau rapoartele anuale ale Comisiei Europene: fragmentarea mandatelor, coordonarea lipsă, responsabilitatea difuză. Cazurile cărții electronice de identitate, eIDentity, ROeID sau chiar a unor soluții mai mature cum e ghiseul.ro (o estimare rezonabilă a numărului de utilizatori ar fi de circa 15% din populația adultă) arată că România poate produce soluții digitale care ajung, totuși, ne- sau subutilizate.
A repeta același tipar cu portofelul EUDI ar produce, cel mai probabil, același rezultat, la un cost financiar și de oportunitate mai mare.
Putem trata obligația aceasta din eIDAS 2 ca pe o simplă cerință de conformitate, sau putem seta un obiectiv mai ambițios, singurul care indică succesul unui astfel de proiect: un portofel pe care milioane de români îl folosesc efectiv. Ținta pentru portofel trebuie să fie de un alt ordin de mărime, mult mai ambițios decât ce avem acum, cum ar fi 5 milioane de români care utilizează frecvent portofelul în primii 5 ani. În lipsa unei asemenea ambiții, asumate și măsurate, „succesul” se va reduce iarăși la „am livrat ceva la timp”.
Ce ne desparte de oportunități este, așadar, capacitatea de a livra. Recomandarea centrală a raportului Edge Institute este înființarea unui taskforce dedicat portofelului EUDI, plasat în centrul guvernului, în proximitatea viceprim-ministrului responsabil de modernizarea statului și construit pe fundația Comitetului RO EUDIW deja existent.
Particularitatea propunerii este că reunește sub aceeași umbrelă, cu un singur punct de responsabilitate, livrarea tehnică și dimensiunea strategică, în loc să le împartă între instituții. În termen scurt, structura ar prelua chiar funcția de Wallet Provider, asumându-și dezvoltarea și foaia de parcurs a produsului; în timp, ar avea potențialul de a evolua într-o structură permanentă de livrare de soluții digitale guvernamentale, care ar prelua responsabilitatea altor programe înainte de a ancora o Autoritate pentru Digitalizarea României reformată și plasată la centrul guvernului.
Ca să funcționeze, are nevoie de un temei legal (mandatul și linia de raportare fixate în legea de punere în aplicare a eIDAS 2), de o linie bugetară stabilă multianuală (care poate fi suplimentată din fonduri europene, de pildă prin ajustarea proiectului finanțat prin POCIDIF) și de flexibilitate în recrutare.
Acest taskforce se împarte, deci, în două echipe.
Echipa tehnică livrează și operează portofelul: leadership și arhitectură, backend și emiterea de credențiale, verificarea identității și componenta criptografică hardware, dezvoltare mobilă și o funcție de testare-certificare.
Echipa strategică asigură adopția și relevanța: integrează ministerele ca furnizori de atribute, atrage actorii privați ca relying parties și furnizori de atestate, urmărește cadrul de reglementare în evoluție și relația cu Comisia Europeană și, nu în ultimul rând, transformă datele de utilizare în decizii de roadmap.
Că este soluția potrivită o confirmă experiența comparată a mai multor țări, Franța, Polonia și Suedia fiind doar trei dintre aceste exemple.
Polonia susține de aproape un deceniu o echipă internă care a ajuns să fie formată din 70 de oameni, organizată în cinci echipe, care deservește circa 11 milioane de utilizatori și 2 milioane de autentificări zilnice, iar acum pregătește o migrare pe două piste către varianta conformă cu eIDAS 2.
Suedia a pornit recent în dezvoltarea echipei DIGG (ianuarie 2025) cu doar doi angajați part-time și a crescut la 36–40 de oameni, construind capacitatea instituțională înainte de a scala livrarea.
Da, o echipă tehnică și strategică are nevoie de resurse și finanțare consistentă, dar nu vom ieși la liman fără măsuri ambițioase. Ca să ne înțelegem: portofelul e, la propriu, un portofel. O aplicație goală care capătă valoare abia când o populezi, când o umpli cu atestate digitale: echivalentul adeverințelor, diplomelor, permiselor.
Portofelul poate rezolva, pe lângă autentificare, digitizarea și digitalizarea.
Ca să pună atribute în portofelul tău, instituțiile vor fi nevoite să facă două lucruri pe care le tot amână. Întâi, să digitizeze, adică să transforme în format digital actele pe care le țin acum pe hârtie. Apoi, și mai important, ca să genereze atributele direct în format digital, vor trebui să-și digitalizeze procesele. Portofelul e deci o presiune sănătoasă asupra statului să-și pună, în sfârșit, ordine în proceduri.
Iar la final, portofelul e un pod. Un pod între cetățean și celălalt mal, unde îl așteaptă statul și mediul privat, pentru că ideea e ca cele două să lucreze împreună, în beneficiul lui, la consolidarea aceluiași pod, nu fiecare la câte 10 poduri diferite, care nu se întâlnesc niciodată și cetățeanul ajunge să se plimbe de sute de ori de pe un mal pe celălalt.
Portofelul pe care România trebuie să îl livreze poate fi construit. Dacă va ajunge în termen scurt la milioane de utilizatori reali, nu la sute de mii, dacă va fi de încredere, sigur, sustenabil și util depinde însă de capacitatea internă pe care statul alege să o construiască în jurul lui, deopotrivă tehnică și strategică. Aceasta este, în fond, singura distanță reală dintre noi și oportunitățile portofelului.