Cuprins:
Pe 3 iunie am publicat un policy paper care începea așa: „Scriem acest document în luna mai 2026, înainte ca un nou guvern să se formeze”. Atunci, Președintele efectuase o primă desemnare de prim-ministru. În contextul acela, intenția Edge Institute era de a livra o serie de propuneri de politică publică esențiale pentru ca România să avanseze pe traiectoria transformării digitale și guvernanței AI.
Luni, 21 septembrie, Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de desemnare a domnului Siegfried Mureșan pentru poziția de prim-ministru, iar programul de guvernare, conform declarațiilor premierului desemnat, va fi depus la Parlament până la finalul acestei săptămâni.
Așa că astăzi, în loc să scriem un articol nou pe o altă tematică, am ales să republicăm pasaje întregi din materialul pe care l-am publicat în urmă cu 112 zile. Și de data aceasta, sperăm ca apelul nostru din iunie să regăsească un destinatar în persoana noului prim-ministru și la nivelul cabinetului propus. Și de data aceasta ne manifestăm interesul ca aceste propuneri să se regăsească în programul de guvernare și în structura de guvernanță a viitorului Executiv.
Diagnosticul, în cifre
Edge Institute & Digital Nation, octombrie 2025
cu diagnosticul „vid în guvernanța digitală strategică”
conform Dela0.ro
O digitalizare coerentă și coordonată poate aduce o creștere anuală de 1 - 1,5% din PIB.
Cei cinci pași pe care îi propunem în continuare sunt minimul instituțional necesar pentru ca digitalizarea statului român să devină un program operațional cu termene publice și un leadership clar, în loc de un fond retoric pe care îl folosesc, pe rând, toate guvernele.
Cei cinci pași
-
01
Confirmarea poziției de viceprim-ministru pentru transformarea digitală, cu mandat clar dedicat accelerării digitalizării serviciilor publice.
-
02
Numirea președintelui ADR drept CIO guvernamental, cu rang de secretar de stat, la cârma unui ADR reformat, plasat la Centrul Guvernului, apolitic, cu un mandat tehnic clar stabilit.
-
03
Operaționalizarea Consiliului Digital prin restructurarea CERB, cu „calendar lunar de ședințe obligatorii și decizii cu caracter obligatoriu, executiv.
-
04
Lansarea unei Echipe dedicate Portofelului Digital Guvernamental, unitate dedicată de minimum 20 de specialiști cu un singur lider.
-
05
Construirea capacității de guvernanță și utilizare a inteligenței artificiale: ghid obligatoriu prin HG, framework pentru achiziții publice de AI, minimum două programe-pilot, sandbox național, program de alfabetizare AI.
Ce s-a schimbat în 112 zile
Click pe fiecare dată pentru a vedea ce s-a schimbat.
-
2 august 2026în vigoare
De la această dată se aplică obligațiile de transparență din Regulamentul UE privind inteligența artificială, articolul 113.
-
31 august 2026termen atins
S-a încheiat termenul limită pentru finanțarea reformelor din PNRR.
-
31 decembrie 2026la 100 de zile
Expiră termenul dat de Regulamentul eIDAS 2 pentru portofelul european de identitate digitală.
-
decembrie 2027urmează
Intră în vigoare obligațiile pentru sistemele cu risc ridicat, amânate prin Regulamentul Omnibus.
Termenul limită pentru finanțarea reformelor din PNRR a fost atins la data de 31 august. Din perspectiva transformării digitale, concluzia este clară: România a reușit să accelereze procese tehnice de digitalizare, însă aceste procese nu s-au tradus și în rate mai ample de utilizare a serviciilor publice electronice.
Obligațiile de transparență din Regulamentul UE privind inteligența artificială se aplică începând cu data de 2 august 2026 (art. 113), în timp ce obligațiile pentru sistemele cu risc ridicat au fost amânate, prin Regulamentul Omnibus, pentru decembrie 2027. Pasul 5 de mai sus capătă, în felul acesta, un termen realist: proiectul de lege cu măsuri privind punerea în aplicare a Regulamentului privind Inteligența Artificială trebuie să fie pus în consultare publică în primele 100 de zile ale noului Guvern.
Termenul Regulamentului eIDAS 2 pentru portofelul european de identitate digitală, data de 31 decembrie 2026, se află la numai 100 de zile distanță și, deși proiectul se mișcă bine prin integrarea soluției germane, acesta ar putea beneficia în 2027 de resurse dedicate menite să accelereze adopția și să aducă un impact semnificativ în transformarea digitală a serviciilor publice. Pasul 4 cere acoperire bugetară pentru acest demers în 2027, lucru pe care noul Guvern îl poate lua în calcul chiar acum. Restul apelului nu necesită nicio actualizare.
Este momentul. Nu mai există altul mai bun decât acesta.
În „Digital Government Review of Romania” (2023), OECD a scris explicit: „România trebuie să consolideze în continuare guvernanța guvernării sale digitale, întrucât instituția care coordonează transformarea digitală a administrației nu este încă poziționată strategic pentru a obține sprijinul politic și legitimitatea necesare la nivelul întregului sector public.” OCDE a mai adăugat o frază care vorbește din plin despre stadiul digitalizării în România, perspectivă pe care o repetăm în fiecare articol: „Este nevoie de o trecere de la accentul pus pe adoptarea de măsuri legislative la accentul pus pe implementare.”
România va avea un nou Guvern, iar la capitolul digitalizare o spun extrem de multe voci, are nevoie de un lider și un centru de comandă. Programul de guvernare este momentul în care leadership-ul ia ideile bune din trecut sau le îngroapă pentru că au aparținut altora.
Edge Institute lansează acest document de viziune cu așteptarea că leadership-ul digital care va fi desemnat își va însuși inclusiv curajul de a spune că, fără o asemenea guvernanță, ne depărtăm de media europeană și de oportunitățile masive pe care le putem accesa prin decizii clare și asumate.
Am publicat Apelul pentru tranformare digitală a României la data de 3 iunie 2026 și textul de atunci nu a îmbătrânit deloc. El merită să fie recitit, pentru că rămâne de reală actualitate. Îl republicăm astăzi întocmai pentru că avem convingerea că măsurile pe care le-am definit acolo, sub forma celor 5 pași antemenționați, pot contribui la saltul digital de care România are atât de mare nevoie. Dacă Guvernul Mureșan nu va trece de votul Parlamentului, vom reveni cu o republicare ulterioară la momentul desemnării unei eventuale alte opțiuni de prim-ministru.
Înapoi la:
Descoperă mai mult
de la Edge Institute
Trimitem saptamanal articole, idei, rapoarte si studii despre digitalizarea României
Folosim platforma Beehiiv pentru trimiterea newsletterelor. Prin abonare, confirmi că accepți Termenii și Politica de confidențialitate Beehiiv.